“Incapacitatea de a te opri să mai gândești este o boală groaznică (…)” spune Eckhart Tolle.
Gândurile nu ne dau pace, mintea ne controlează, suntem absorbiți de gaura neagră a emoțiilor sau, într-un limbaj mai comun, suntem afectați de stres. Stresul este o trăire subiectivă și reprezintă modul în care evaluăm realitatea. Rezistența la stres este dată de mecanismele folosite de noi pentru a interpreta și a gestiona provocările care apar pe parcursul vieții.
Cum funcționează stresul?
Din punct de vedere fiziologic, atunci când întâlnim un stresor (o provocare din realitatea obiectivă), apare o interpretare a ei la nivel subiectiv (un gând în funcție de: cât considerăm că e de periculoasă provocarea, câte resurse credem că avem ca să o depășim, ce “trebuie” să facem asfel încât răspunsul nostru să fie în concordanță cu valorile pe care le avem, etc.), apoi în corpul nostru apar niște modificări. Aceste modificări sunt traduse la nivel emoțional în frică. Adrenalina și Cortizolul (hormonii de stres) sunt eliberați pentru a ajuta corpul să răspundă rapid “amenințării”. Acești hormoni ne cresc starea de alertă pentru a ne putea apăra de orice pericol, prin luptă sau fugă. Aceste răspunsuri, sedimentate antropologic, accelerează bătăile inimii, cresc tensiunea, ascut vederea și auzul pentru a ne putea apăra de ceea ce considerăm că este amenințător. În general, când stresorul dispare, corpul nostru revine la normal. Dacă amenințarea este percepută că persistență, atunci corpul nostru experimentează un stres prelungit și se poate transforma în stres cronic.
Stresul cronic ne inhibă sistemul imunitar și alte funcții cheie ale corpului, crescandu-ne suscepibilitatea la boală. Din punct de vedere psihologic, poate duce la extenuare, la tulburări anxioase, depresie, tulburări care ne împiedică funcționarea zilnică și care necesită tratament. Simptomele comportamentale ale persoanelor care suferă de stres pot include lipsa interesului, agresivitatea, insomniile, schimbările în obișnuintele alimentare și alcoolismul.
Factori de rezistență la stres
O cercetare din anul 2005 a doctorului Dennis Charney, decanul și profesor de psihiatrie, neurologie, farmacologie și chimie biologică la Școala de Medicină Mount Sinai din New York, a condus un studiu privind rezistența la stres. Dr. Chaney a urmărit să afle de ce o persoană este mai rezistentă la stres decât alta și studiul sau a fost făcut pe veterani de război supuși torturii timp de ani de zile care NU au fost afectați de tulburare de stres post-traumatic sau depresie.
O mare parte din datele studiate provin de la persoane supuse unor condiții extreme, respectiv grupul a fost constituit din 750 de veterani de la războiul din Vietnam. Subiecții fuseseră ținuți prizonieri în timpul războiului pe o perioadă de 6-8 ani, torturați și/sau ținuți în izolare. Studiul condus pe acest grup de indivizi a inclus filmări, testări neurologice și psihologice, neuroimagistica și testare de ADN.
Asemănătoare cu ideile promovate de psihologia pozitivă, Dr. Charney a identificat 10 elemente psihologice critice ale rezistenței la stres.
- Optimismul. Cei care sunt extrem de optimiști tind să manifeste o rezistență la stres crescută.
- Altruismul. Cei care sunt rezistenți la stres consideră că a-i ajuta pe ceilalți este un mod eficient de a trata stresul extrem;
- A avea un set de valori morale sau convingeri care nu poate fi ușor spulberat
- Credința sau spiritualitate. O parte dintre participanți se rugau zilnic, alții însă nu erau deloc interesați de religie. Acest factor se referă la importanța unui sens pe care il dăm lumii, fie că este un sens adoptat dintr-o anumită religie, fie că este o viziune proprie.
- Umorul. Este un foarte bun mecanism de gestionare a stresului.
- Un model de urmat. Mulți oameni care au modele își dezvoltă punctele forte inspirați fiind de aceștia.
- Suportul social. A avea contacte cu alte persoane de încredere, familie sau prieteni, cu care persoană poate să împărtășească cele mai dificile gânduri, constituie o parte importantă din recuperarea de după evenimentul stresant;
- A înfrunta frica (sau a renunța la zona de confort)
- A avea o misiune sau un sens în viață
- Trainingul. Putem învața să devenim mai rezistenți, cautând noi mecanisme de gestionare a stresului și trecând prin experiențe care ne cer să depășim provocări.
Corpul și mintea sunt inseparabile, și se influențează reciproc. Stresul e creat de mintea ta. Iar mintea îți aparține, nu tu ei. Stresul prelungit îți afectează starea de sănătate psihică și fizică, așa că apelează la ajutor specializat în cazul în care constați că acesta este și cazul tău.
Bibliografie: Stress and Resilience: Implications for Depression and Anxiety, Jerrold F. Rosenbaum, MD, Jennifer M. Corvino, MPA
Leave a Reply