Călătoria ambițiosului Ionuț spre muntele Ver Sacrum

Era odată un băiat tânăr, pe nume Ionuț, care călătoarea de ceva vreme sărind într-un picior, cu un sac de cartofi în spate. Planul său era să ajungă pe muntele Ver Sacrum până în cea de-a 30-a zi din cea de-a 9-a lună din an. Era foarte motivat și plin de avânt. Știa că această călătorie este foarte importantă și își spunea mereu sieși, cât și tuturor celor care îi ieșeau în cale: “€œTrebuie să ajung!”

Paul_Gavarni_-_Young_Man_with_Knapsack_-_Walters_371475

Oamenii cu care se întâlnea se minunau și îl admirau pentru puterea și rezistența sa. Ionuț le spunea tuturor că va ajunge pe munte în aproximativ 60 de zile, le arăta harta cu traseul și spunea că odată ajuns acolo se va simți minunat căci își va fi atins obiectivul. Acesta era gândul care-l făcea puternic și îl ajuta să continue călătoria chinuitoare de a sări într-un picior cu un sac de cartofi în spinare.

După câteva zile de mers, oboseala îl ajunse din urmă și niște dureri groaznice îi cuprinseră la un picior.

În drumul lui se întâlni cu tot felul de oameni, care, văzându-l atât de tânăr și de motivat în călătoria sa chinuitoare, îi ofereau ajutor. Unul îi oferi un pahar cu apă, un altul îi oferi posibilitatea să se sprijine pentru o perioadă de pragul ușii sale și să se odihnească, altul îi oferi un loc pe un scaun la umbra nucului său, iar altul îl invită să-i fie musafir pentru o noapte.

Cu cât inainta pe drum, piciorul său era tot mai roșu și mai umflat iar spatele tot mai încovoiat. Și în același timp, oamenii cu care se întâlnea erau tot mai binevoitori.  În ciuda toturor ajutoarelor primite, Ionuț deveni obosit și lipsit de vlagă.

Când era la capătul puterilor, se întâlni în calea lui cu un bătrân înțelept. Acesta nu-i oferi tânărului nici măcar un pahar cu apă dar începu să-l întrebe curios despre călătoria sa. Contrariat de modul în care călătorește și de chinurile la care se supune, bătrânul îl întrebă “€œDe ce?” Băiatul, năucit, nu știu să răspundă la această întrebare. Spunea că trebuie să ajungă caci doar așa poate să fie fericit.

Auzind aceasta, batranul îl rugă să-i povestească puțin despre plecarea sa de acasă, despre orânduiala lucrurilor de acolo și despre cartofii din gospodăria lui.

Pe măsură ce povestea, fața călătorului se lumina, până când, într-un final, spuse:

“€œAuzisem că populația de pe lângă muntele Ver Sacrum are nevoie de mâncare și că pământul este foarte fertil pe aceste meleaguri. Așa că m-am decis să vin să plantez cartofi. Mi-am propus să călătoresc și să plantez cartofi pe drumul de la casa mea și până la muntele Ver Sacrum. Dar se pare că am uitat să plantez.. Atât de mult m-am concentrat pe greutatea sacului de cartofi, încât am uitat să mai scot din el și să plantez.                                                                                                                               Și de ce sari într-un picior? Așa săream pe acasă câteodată, era un joc distractiv pentru mine si frații mei. Văd însă că la drum lung e tare dureros.”

Realizând acestea, tânărul își îndreptă ușor și celălalt picior și îl puse jos. Începu să calce și pe el. Își dădu și sacul jos din spinare și începu să planteze cartofi împeună cu oamenii care îi ieșeau în cale. Spatele i se îndreptă, fruntea i se descreți și inima i se umplu de satisfacție, încă înainte de a ajunge pe muntele Ver Sacrum.

 

* poveste terapeutica inspirată din “Povestea bolnavului” a lui Nossrat Peseschkian

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *