Avem patru pahare, unul singur e cu apa – despre autenticitate și strategii de supraviețuire

Ne naștem cu două nevoi psihologice de bază

Ne naștem cu două nevoi psihologice de bază – nevoia de contact și nevoia de cunoaștere. În primul an de viață cele nevoi de bazădouă nevoi de bază ne sunt susținute și modelate de îngrijitorul nostru principal, de obicei, mama. Aceasta ne oferă afecțiune prin contact fizic, prin satisfacerea nevoilor fiziologice, prin contact vizual, prin recunoașterea și validarea a ceea ce simțim. Tot mama e cea care stă alături de noi atunci când avem nevoie să explorăm, în caz că cerem ajutorul și ne primește cu brațele deschise atunci când ne întoarcem.

De multe ori însă, mama nu reușește să fie acolo așa cum am avea nevoie. Poate că mamei îi e frică să rămână singură și, atunci când pornim în explorare, ne transmite anxietatea ei. Alteori, fiindcă dorește ca noi să fim ”cei mai buni”, ne îndeamnă să explorăm ”cât mai bine”. Caută să ne ridice mereu ștacheta în orice joc și poate chiar ne transmite că vrea să fim perfecți. Iar altădată, mamei îi e frică cumva, că se va pierde pe ea, dacă se apropie prea des și prea mult de noi. Așa că ne ține la distanță, invocând că așa vom învăța să fim puternici și independenți.

Strategii de supraviețuire

Și așa ajungem să dezoltăm anumite sensibilități: sensibilitate la critică, sensibilitate la eșec, sensibilitate la separare și singurătate, sensibilitate la relații ”prea apropiate”. Așa se formează obsesia noastra pentru performanța și perfecțiune, frica și ezitarea cu care intrăm în relațiile cu ceilalți, răceala și retragerea in momentele de apropiere sau dependența și agățarea continuă de partener. În primul rând mama, apoi tata și alți câțiva oameni apropiați, ne-au modelat strategii interioare prin care abordăm la maturitate lumea exterioară. Strategiile prin care noi știm să primim iubire. Ele ne apără în fața pericolelor care amenință aceste sensibilități și, în același timp, devin niște măști cu care ne acoperim Sinele autentic. Sinele care este singurul capabil de o apropiere și un contact autentic.

 

Strategia 1: Sensibilitatea de separare ne caracterizează pe aceia dintre noi care avem dificultăți în a fi singuri. Am face orice ca să fim în contact cu cineva iar despărțirea de partener ne este de neconceput, indiferent cât de neîmplinitoare ar fi relația. Noi suntem cei care iertăm, suntem cei mai înțelegători și ne încălcăm nevoile și dorințele pentru a-i satisface pe ceilalți. Nevoile noastre par să nu conteze atâta timp cât reușim să rămânem în relație.

În relația de cuplu ne agățăm adesea de partener și am vrea să facem totul împreună. Tindem să îi controlăm pe cei apropiați nouă, având grijă de ei. Altfel, avem impresia că se vor supăra și ne vor părăsi. Uneori ne supărăm că partenerul nu pare a avea ”suficientă grijă” de noi, iar supărările ne sunt confortabile pentru că atunci când doi oameni sunt supărați unul pe celălalt, înseamnă că sunt încă în relație.

Nu prea reușim să facem ceva singuri și avem nevoie mereu de părerea încă unei persoane chiar și pentru activitățile mărunte. Scopul nostru în viață pare a fi să fim aici pentru ceilalți și să avem nevoie de ei. Nu reușim să stăm doar pe propriile noastre picioare.

Ce putem face?

”Să recunoaștem faptul că percepțiile, opiniile și nevoile noastre sunt sănătoase și esențiale. A renunța la ele înseamnă a renunța la cine suntem cu adevărat și impiedică, de fapt, un nivel mai adânc de intimitate în relație. Relațiile autentice necesită autonomie autentică în cazul ambilor parteneri.” (Kent Hoffman)

 

Strategia 2: Sensibilitatea stimei de sine

Această sensibilitate se manifestă prin nevoia de a fi performanți, speciali sau perfecți. Am învățat că vom fi iubiți doar dacă vom reuși și dacă vom munci mult. 

Avem impresia că așa cum suntem noi, oamenii, imperfecți și plini de defecte, nu putem fi iubiți. Așa că încercăm din răsputeri să ne perfecționăm iar atunci când unul din demersurile noastre dă greș ne simțim singuri, abandonați și neiubiți. Avem sezația, undeva în sinea noastră, că în acele momente nu merităm iubire.

”Ne protejăm de critică și respingere încercând mereu să arătăm celorlalți că merităm (fiind speciali, unici, extraordinari, oricum dar nu obișnuiți), prin performață, realizări sau prin asociere cu persoane speciale/extraordinare.

Ce avem nevoie?

Să recunoaștem că greșelile și imperfecțiunea fac parte din viață, că diferențele sunt sănătoase și că împărtășirea nevoilor noastre și a vulnerabilităților poate fi împlinitoare. Confortul și suportul în fața greșelilor este o parte esențială în relație.” (Kent Hoffman)

 

Strategia 3: Sensibilitatea de siguranță

Iar unii dintre noi simțim uneori că ne apropiem prea tare…și parcă ne e frică. Ne e frică de senzația că ne vom pierde pe noi înșine sau că vom fi controlați de celălat. Avem impresia că pentru a fi aproape de celălalt, e nevoie să reununțăm la dorințele și nevoile noastre. Și astfel nu vom mai fi noi înșine.

Așa că ne îndepărtăm tocmai când avem nevoie mai mult de apropiere și îl împingem din când în când pe celălalt mai încolo. Rămânem într-o anumită măsură ascunși și auto-suficienți. Partenerul nostru devine adesea frustrat pentru că nu părem a fi niciodată complet în relație, dar nici nu renunțăm complet la ea.

Ce putem face?

”Să recunoaștem că apropierea, atunci când poate fi negociată cu partenerul, nu presupune intruziune, invazie sau control. Astfel, chiar și în intimitate, putem fi în siguranță.” (”Kent Hoffman)

 

Despre autenticitate

Și mai este, pe lângă acestea, și sinele nostru autentic. Acea parte din noi care reușește să trăiască așa cum se simte bine și să se conecteze liber cu ceilalți, fără a apela la mici șmecherii, căi ocolite și îmbârligate. El este capabil să intre în contact fără bariere.

Contactul și sinele autentic se manifestă în momente obișnuite și lucruri simple ca o discuție cu un prieten apropiat, un mic dejun de sâmbătă dimineața cu cineva drag sau o glumă împărtășită. Sunt lucruri simple, banale dar pline de libertate interioară și conectare la prezent.

Este acea parte din noi capabilă să trăiască în momentul prezent și să reacționeze la realitatea de aici și acum.

Este acea parte din noi care se poate conecta la omul de langă indiferent de rasă, etnie sau statut social. Pentru că știe că oricare alt Sine are o valoare infinită.

Este acea parte din noi care își dă seama că realitatea este mai largă decât ceea ce am învățat că este. Că relațiile pe care le putem avea cu alții sunt mai mult decât ce am experimentat până acum.

Sinele real este cel care este mereu sensibil la prezența celuilalt. Se acordează și rezonează cu experiența emoțională a celui de lângă. Pentru că suntem construiți pentru a fi în relații.

 

Eu îmi imaginez că am patru pahare. Fiecare e plin într-o anumită măsură: paharul unu cu sensibilitatea de separare, paharul cu numărul doi cu sensibilitatea stimei de sine, paharul trei cu sensibilitatea de siguranță și paharul patru cu Sinele liber și autentic. Caut mereu să fiu conștientă din care beau. Îmi folosesc acea meta-atenție prin care mă pot observa pe mine însămi în timp ce acționez. E ca și cum aș bea diverse băuturi legată la ochi și aș avea nevoie de o doză mai mare de atenție pentru a-mi da seama care este paharul cu apă pură, singura care îmi poate ține cu adevărat  de sete.

 

 

*Articol inspirat din Cursul Core Sensitivities de Kent Hoffman