Compasiunea de sine – baza echilibrului emoțional (I)

Sunt multe lucruri pe lumea aceasta pe care nu le pot înțelege. E normal, ba chiar e bine să fie așa. Există însă o întrebare care mi-a dat multe bătăi de cap și pe care nu am putut sub nici o formă să mi-o scot din minte: De ce, deși cu ceilalți suntem înțelegători, atunci când noi înșine greșim tindem să ne autopedepsim, și ce efecte are această atitudine asupra vieții noastre?

Fii prietenul tău cel mai bun!

 

Continuă să citești

Știai asta despre voluntariat? 5 beneficii psihologice

“Bunătatea, ca un bumerag, întotdeauna se întoarce”

Voluntariatul este grozav, nu încape îndoială. S-a scris destul de mult despre toate beneficiile acestuia atât asupra noastră, cât și asupra mediului în care trăim. Noi am ales să punem sub lupă beneficiile de natură psihologică ale voluntariatului, și modul în care a-i ajuta pe alții ne ajută, de fapt, și pe noi.

Continuă să citești

Starea de spirit pe portativ – muzica și relaxarea

“Un copac cu flori/ Un copac cu flori/ Pentru cei îndrăgostiți…”

răsuna undeva în amintirile-mi prăfuite melodia preferată din copilărie. Puțin mai încolo, faimoșii Beatles-i îmi dau energie să mă urnesc spre școală dis de dimineață, iar într-o altă cutiuță se aud €œroacele insuportabile (pentru maica-mea) care mă ajută să-mi defulez furia adolescentină. Oare? M-am tot întrebat care sunt efectele muzicii asupra stării de spirit, așa că astăzi am făcut un mic research.

Continuă să citești