Educația și sănătatea psihică a copiilor – fără violență

Plânsul prelungit al unui bebeluș, încălcarea repetată a regulilor de către un copil mic sau conflictele constante dintre frați pot fi situații foarte stresante pentru noi, adulții care îi îngrijim. Recurgem la pedepse fizice atunci când nu știm cum altfel să gestionăm situația. Pedepsele fizice nu sunt totuși o metodă de educație, nu îi fac pe copii să înțeleagă mai bine ce li se cere, să respecte reguli sau să învețe mai repede, dimpotrivă – îi antrenează să devină reactivi, iresponsabili sau hiper-responsabili, violenți și auto-violenți. Eu și colega mea, Anca Tiurean, vă propunem prin acest text (în viitor o broșură) alternative la pedepse fizice și abuzuri emoționale.

Partea I: Fără violență

Violența asupra copiilor poate lua multe forme și este încă foarte prezentă în societatea românească. Există numeroase date potrivit cărora violența poate afecta sănătatea fizică și mentală a copilului pe termen scurt și lung, limitându-i capacitatea de învățare și socializare și afectându-i tranziția la maturitate, cu consecințe negative ulterior în viață. Când atitudinea este de respect, deschidere spre intimitate și încredere în competențele reale proprii și ale copilului, vom reuși să găsim soluții – poate nu perfecte, dar sănătoase – și vom reuși să oprim efectele negative ale greșelilor noastre.

Forme de violență asupra copiilor mici

  1. Abuzul emoțional – poate lua forme precum: insulte, poreclire, izolare, ignorare, respingere, indiferență, folosirea de apelative sau etichetări denigratoare, amenințarea cu violența fizică, etc.(Asociația Americană de Psihologie, Agenția Europeană pentru Drepturi Fundamentale)
    Șantajul emoțional, denigrarea sau alte forme de violență emoțională includ:
    „Plec și te las aici” – scade încrederea copilului în părinte, îi crește anxietatea, reduce interesul copilului față de învățare și determină copilul să se însingureze, însemnând că poate deveni și mai neascultător.
    ”Urâtule! Ești urât când plângi!” – inhibă capacitatea copilului de a se exprima, ceea ce înseamnă că pe viitor își va permite să fie violent și nu își va permite să se exprime constructiv (fiindu-i rușine)
    „Îți dau două de nu te vezi!” – amenințările cu violența fizică scad încrederea copilului în părinte, în el însuși și în lumea din jur, îi cresc motivația de a se ascunde, de a minți, de a părea supus. Îi poate dăuna pe termen lung capacității de gândire și decizie.
    „Nesimțitule!” – etichetările au efect de marginalizare, de scădere a respectului pentru sine și pentru oameni în general, definește o stare de război, ostilitate și respingere. Astfel relațiile dintre părinți și copii se deteriorează, adesea pe viață, printr-o continuă definire a copilului ca neapartenent familiei.
  2. Scuturarea bebelușului. Există părinți care în încercarea disperată de a-și calma bebelușul care plânge îl scutură. Această practică este foarte periculoasă pentru bebeluș pentru că îi poate disloca oasele și îi poate provoca leziuni la nivelul sistemului nervos care produc dizabilități permanente, orbirea, paralizia sau chiar moartea.
  3. Pălmuirea și urecherea sunt denumite pedepse fizice ușoare și majoritatea părinților și o mare parte din copiii din România nici nu le consideră acte de violență (conform unui studiu UNICEF). Cu toate că acestea nu lasă urme fizice vizibile, produc durere fizică intenționată copilului și reprezintă un act de violență asupra lui.
  4. Smucirea de o mână sau ridicarea copilului de o singură mână este periculoasă pentru că îi poate fi dislocat cotul sau umărul, corpul lui fiind încă slab închegat. Odată dislocate, acestea devin foarte vulnerabile la alte dislocări și va fi nevoie de câte o vizită la spital de fiecare dată.

Atât violența fizică, cât și verbală, au efecte profund negative asupra copilului, de cele mai multe ori cu repercursiuni grave în viața adultă: scad respectul față de sine și față de alți oameni, reduc sentimentul de răspundere, scad încrederea asociată cu relațiile intime și încurajează mai departe folosirea violenței în confruntarea cu problemele.

În legătură cu acest material vă puteți adresa autoarelor:
Arminda Arșoi, psiholog în specialitatea psihoterapie pozitivă
Anca C. Tiurean, psiholog în specialitatea psihoterapie familială sistemică

Articolul va fi continuat cu partea a doua: Alternative constructive la educația copiilor mici (0-5 ani)

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *