Facebook – doza zilnică de depresie

facebook poate provoca depresie
facebook

Specialiștii spun că există cinci obișnuințe caracteristice depresiei: obișnuința de a aștepta mila celorlalți, obișnuința de a face lucruri care nu ne plac, obișnuința de a trăi în trecut, obișnuința de a ne compara cu ceilalți și obișnuința de a ne crede inferiori celorlalți. (articol de pe treat-depression.com)

Ieri am avut o discuție cu un prieten despre Facebook. Spunea că acesta i se pare contraproductiv căci se centrează pe trecut. “Așa cum fac si depresivii”, am completat eu in mintea mea. Și asa am ajuns sa ma gandesc la cum Facebookul reușește să încurajeze cel puțin trei din cele cinci obișnuințe ale depresiei.

Obișnuința de a trăi în trecut

Din cei 700 de prieteni pe care-i am pe Facebook, cam 650 fac parte din trecutul meu. Vreo 550 sunt probabil oameni pe care nu-i voi mai revedea niciodată. Dar sunt totuși mereu cu mine, prin Facebook. Știu când se căsătoresc, știu câți copii fac, știu unde merg în vacanțe și uneori știu ce, cât și unde mănâncă. Continui așadar să am un fel de relație cu toți acești oameni, o relație virtuală și pasivă, bazată pe câte un like sporadic.

Pe vreo 200 dintre aceștia îi voi revedea totuși la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Ce frumos! De-abia aștept să ne revedem să aflăm ce a mai făcut unul și altul! Dar stai puțin…că știu deja.. Camelia, Anca, Oana, Răzvan, Copilu’ și Bumbescu s-au căsătorit, Casandra, Carla și Cosmina au câte trei copii, Marius, Constantin și Alex au fost în Muntenegru la mare vara asta… și lista poate continua.

Care ar putea fi oare discuțiile de la întâlnire în cazul ăsta? O să ne ducă Facebook-ul la subiecte mai variate și la o dezvăluire mai profundă sau la zâmbete false și la o plictiseală cruntă?

Deocamdată am impresia că Facebookul ne transformă relațiile în niște ciorbe lungite cu apă de care nu mai are nimeni poftă.  

Pe lângă relațiile cu foștii colegi, mai sunt și relațiile cu foștii iubiți. Aici se complică lucrurile. După ultima mea despărțire l-am șters de pe Facebook (de fapt l-am șters și adăugat, șters din nou și readăugat și șters de tot). De obicei, pentru ca despărțirea să fie mai ușoară, și ca să fie o despărțire reală, nu te mai întâlnești și nu mai vorbești cu fostul iubit. V-ați despărțit, fiecare se descurcă cum poate cu suferința și prietenii lui. De multe ori e greu să faci asta, și bănuiesc că nu îți sunt străine momentele de slăbiciune din nopțile mai puțin distractive în care nu te poți abține să îi trimiți un mesaj kilometric și incoerent. Iar acum că avem cont de Facebook, devine și mai complicat. Ba vezi câte un like al unui prieten comun, ba un share la câte un status de-al lui. Și nu ai cum să prevezi de unde o să apară! Rețeaua asta e atât de încâlcită încât mereu răsare câte ceva de unde te aștepți mai puțin.

Și uite așa, ne ajută Facebookul, dragul de el, să ne lungim și despărțirile ce puteau fi demult apuse.  

Obișnuința de a ne compara cu ceilalți

1036837Am impresia că asta este chiar baza acestei rețele de socializare. Cred că majoritatea utilizatorilor sunt mânați de dorință de a se compara cu ceilalți și totodată Feisboul alimentează și dezvoltă această dorință. Ne oferă informații la care înainte nu aveam acces, făcându-ne să vrem să știm mai multe, și să știm tot timpul. Ne vin notificări în mod constant, făcându-ne din ce în ce mai dependenți de comparație. Din acest punct de vedere, cred că e mai nociv decât revistele de modă pentru adolescente. Măcar în cazul lor aveam conștiința faptului că sunt fotomodele și știam că nu e realist să ne comparam. Pe Fakebook găsim însă oameni ca și noi, cu care logic, trebuie să ne comparam. Vrem să vedem ce fac, să facem și noi dacă nu am făcut, gustat, mers sau încercat, sau să ne plângem de milă pentru că noi nu putem să facem. Și așa Facebookul devine o fântână nesecată pentru cei care se cred inferiori.

În perioadă asta, cei mai mulți se relaxează pe o plajă însorită sau beau o limonadă racoroasă, în timp ce tu stai ca fraieru’ închis într-un birou și încă nu ai terminat ce aveai de lucru pentru astăzi. Și uite așa nu mai are nici o importantă că tocmai te-ai întors dintr-un concediu  mult visat. Doar în cazul în care ai încărcat niște poze pe Facebook la care te uiți iar și iar ca să-ți reamintești și să verifici numărul de like-uri, caz în care, nu știu cum să-ți spun, dar trăiești în trecut!

Ocupându-ne așa de mult de trecut, de relații bazate pe un schimb de like-uri și de comparații irelevante, ne irosim energia de a trăi mai frumos. Zgomotul de fond din Facebookul deschis, sunetul, culoarea roșie a notificarilor constante și irelevante, ne buimăcesc, ne provoacă dependență, ne bruiază concentrarea și ne fac imposibilă implicarea în momentul prezent. Și într-un final, tot ce mai reușim să facem este să construim noi amintiri ținând bine de telefonul mobil, ca nu cumva să pierdem momentele demne de fotografiat și pus pe Fakebook, pentru care primim 45 de de like-uri (mai multe decât Maria cu limonada, sîc!) și la care să ne putem uita și aminti cât de bine ne simțim atunci când facem poze.

6 gânduri despre &8222;Facebook – doza zilnică de depresie&8221;

  1. este interesant articolul, dar discutabil, pentru ca are si parti pozitive facebook ul asta… totul depinde de cum reusim sa mentinem echilibrul intre viata reala si cea din mediul virtual;
    noroc ca nu sunt o dependenta de facebook!

  2. “Pe lângă relațiile cu foștii colegi, mai sunt și relațiile cu foștii iubiți. Aici se complică lucrurile. După ultima mea despărțire l-am șters de pe Facebook (de fapt l-am șters și adăugat, șters din nou și readăugat și șters de tot). De obicei, pentru ca despărțirea să fie mai ușoară, și ca să fie o despărțire reală, nu te mai întâlnești și nu mai vorbești cu fostul iubit. “………. asta ar trebui sa vada fosta mea pretena
    nu a fost deloc deacord cu mine cand am sters tot
    :))))))))))

  3. eu am descoperit un alt mod de a folosi facebookul. in principiu ma ajuta sa gasesc oameni cu care am ceva in comun. adica eu scriu/postez lucruri care imi plac si cine da like cel mai des, in mod firesc ajunge sa imi fie prieten, ajungem sa vb despre ce ne pasioneaza, chestii. ajungem la proiecte comune pana la urma. e un mod de a gasi oamenii potriviti in viata ta (alesi dupa ceea ce au in interior, dupa ceea ce conteaza). imi pare foarte util. e libertatea, pe care uneori nu o ai in viata reala, de a iti urma visele. si mai e si chestia ca vezi oameni si oameni fiecare cu problemele si bucuriile lor si ajungi sa ai o alta perspectiva asupra vietii. observi ca multe nu au importanta pana la urma… mai rau ma simt cand, in viata reala, vad careva jepuri oprite la trecerea de pietoni pe care eu o trec nemaiputand de dureri de picioare pt ca am avut de alergat toata ziua si am mers pe jos ca sa nu dau bani pe bilete de tramvai. atunci vad cat de diferiti sunt oamenii si cat de putin le pasa unii de altii….

    1. Foarte frumoasa perspectiva. Multumesc ca ai adus asta in discutie. Imi place pentru modul pozitiv si constructiv in care folosesti Facebookul. Sa inteleg si ca in “viata reala” reusesti mai greu sa gasesti oameni cu care ai ceva in comun?

      1. oamenii aunt ATAT DE DIFERITI . gasesti in comun chestii dar nu poti spera ca pe toti sa ii intereseze sa se implice/colaboreze /participe la proiectele pe care vrei sa le initiezi….

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *