Ingredientul de bază pentru cele mai frumoase relații

Plănuiam să scriu despre relații săptămâna aceasta dar am ajuns la stima de sine. Mi-am dat seama de ceva foarte important: atunci când vrei să te ocupi de relațiile cu ceilalți, e nevoie mai întâi să ai grijă de relația cu tine însuți.

Relația cu tine sau stima de sine se referă la nivelul de iubire și acceptare vis-a-vis de propria ta persoană.

Chiar dacă stima de sine pare un element foarte personal și subiectiv, ea este initial modelată de cei din jur.

Ai observat probabil la tine, la prieteni sau colegi, cum starea de bine psihologică oscilează în funcție de feedbackul primit de la catalin=animalceilalți. Omul este un animal social. Ne place sau nu, tuturor ne pasă ce zice lumea. Avem însă posibilitatea de a alege; ne putem lăsa conduși de părerile celorlați sau putem accepta că da, ne pasă, însă nu părerea lor ne determină acțiunile și nici modul în care ne vedem pe noi înșine.

Psihologii spun că există trei niveluri ale stimei de sine: stima de sine dependentă, stima de sine independentă și stima de sine necondiționată.

Acest model este epigenetic, adică cele trei sunt etape ale dezvoltării stimei de sine care se succedă și se bazează una pe cealaltă. Pornim de la stima de sine dependentă, căci ne începem viața depedenți fiind de cei care au grijă de noi. Ea este cultivată prin întregul sistem educațional, este puternic încurajată de societate, și se poate prelungi pe tot parcursul vieții. Rămânând mereu în acest registru, unii oameni, se lasă conduși de ce spune lumea, ce e la modă și cum “ar trebui” să fie. Aceștia au o stimă de sine instabilă, care fluctuează mereu în funcție de feedbackul celor din jur.

Stima de sine independentă se manifestă prin redirecționarea interesului nostru de la ce zice lumea la cum pot eu, astăzi, să fac mai bine decât ieri sau cum pot să devin mai bun decât mine însumi. Aceasta este o formă stabilă a stimei de sine care ne oferă echilibru și siguranță.

IMG_6049Iar stima de sine autonomă este o stare de a fi asemănătoare cu starea de zen. În acest stadiu nu mai contează dacă știm să gătim, să jonglăm sau să mergem pe sârmă. Realizăm că nu putem să ne reducem ființa la ceea ce facem în viață sau la rolurile pe care le avem. Nu suntem doar bucătari, avocați și bicicliști. Nu suntem ceea ce facem sau spunem, ceea ce avem sau nu avem. Suntem mult mai mult de atât și merităm să ne acceptăm și să ne iubim necondiționat.

Această atitudine ne oferă o stare de fericire continuă, o stare de entuziasm asociat cu munca pe care o facem cât și niveluri ridicate de empatie și generozitate față de cei din jur.

Abraham Maslow spunea că a întâlnit foarte puțini indivizi cu o stimă de sine necondiționată. Ben Tal spune că aceasta se formează la o vârstă înaintată și cu efort susținut. Eu zic doar că se poate.

Până nu demult se considera că stima de sine este construită și consolidată prin feedback pozitiv. S-a descoperit însă că nu este de ajuns, o astfel de strategie fiind chiar dăunătoare atunci când feedbackul este nefondat. Stima de sine este produsul eforturilor noastre. Cele mai importante elemente ale stimei de sine, cu care putem jongla de-a lungul vieții, sunt scopul în viață, integritatea (să acționăm în congruență cu gândurile și convingerile noastre), permisiunea de a fi oameni (să acceptăm că facem greșeli și că nu suntem perfecți), conștienta de sine și starea de calm (sau echilibrul emoțional, pe care le putem dobândi prin diverse forme de dezvolate personală, psihoterapie și meditație).

Integritatea și scopul în viață ne ajută să ajungem la o stimă de sine independentă, iar permisiunea de a fi oameni și dezvoltarea conștienței de sine ne duc spre stima de sine necondiționată.

Astăzi iți propun un exercițiu:

€œImaginează-ți că ți-a fost prescris sa trăiești o viață  în anonimitate de o ursitoare. Aceasta a decis că începând din anul 2013 nu va mai auzi nimeni de tine, nu va mai ști nimeni cu ce te ocupi, ce studiezi, ce muncești, pe unde călătorești, ce fel de casă îți construiești, câți bani dai la săraci, sau cum îți petreci timpul liber. De acum încolo nimeni nu va mai ști nimic despre tine. Când îți iei o jumătate de oră liberă, ia carnețelul fericirii în mână și scrie povestea vieții tale anonime. Cum trăiești? Cum îți petreci timpul? Ce lucrezi? Cum te relaxezi? Ce ai voie să faci?

 

P.S.

Stima de sine se reflectă puternic în relația de cuplu. S-a constatat că cele mai solide căsnicii sunt cele în care partenerii au o stimă de sine crescută, sunt capabili să se diferențieze și au abilitatea de a-și menține sinele autentic (integritatea) chiar și în cea mai intimă dintre intimități. Este singurul mod în care pasiunea rezistă în timp. Cu cât sunt mai independenți partenerii într-un cuplu, cu atât mai interdependenți pot fi. Cu alte cuvinte, cu cât se descurcă mai bine singuri, cu atât se vor ajuta unul pe celălalt mai mult.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *