Trei metode prin care poți deveni mai conștient

nu mai e timp, îți spun.
uită-te cum fug norii departe de noi.
știi doar că norii simt. nu mai e timp, dă-mi repede
niște cuvinte, dă-mi ceva
sa hrănesc gaura asta neagră care înghite secundele.
dă-mi, hai, dă-mi, nu vezi că nu mai e timp?
(Nu mai e timp, Iv Cel Naiv)

După cum bine grăiește poetul, pare-mi-se că azi trăim în era lui “€œda-mi” și “nu am timp”. Vrem să facem, să vedem, să avem tot mai multe. Vrem tot și vrem repede. Vrem să ne fie bine nouă și puțin ne păsa de “celălalt”. Suntem într-o fugă continuă și o gaură neagră parcă ne înghite secundele. Susținem că timpul nostru este prețios așa că preferăm să vorbim la telefon. În orice pauză scoatem automat smartfonu’€™ sau tableta care ne ajută să fugim de conversațiile plictisitoare de la masă. Și, hai să recunoaștem, ne ajută să fugim de noi înșine.

Cu alte cuvinte, individualismul, lăcomia și lipsa de prezență par a fi la loc de mare cinste.
În acest sens, un studiu din Australia a lansat ipoteza că persoanele cu valori și credințe individualiste puternice într-o cultură individualistă au și o sănătate mentală mai precară. Cum era de așteptat, individualismul a fost asociat cu relații mai puține și mai nesatisfăcătoare, capacitate mai redusă de gestionare a emoțiilor, tendințe mai reduse de a căuta ajutor la familie și prieteni pentru probleme personale, niveluri mai ridicate ale sentimentului de inutilitate și idei de suicid.
Pe scurt, erau mai puțin fericiți.

tehnologia la psiholog

 

Și pentru că sunt psiholog și continui să cred că schimbările sociale sănătoase încep de la nivel personal m-am gândit să-ți spun despre trei metode prin care poți deveni mai conștient de tine ( mindful ), mai capabil să-ți “€œfaci” timp și să fii mai prezent în relațiile cu cei din jur.

  • Executarea conștientă a unor activități pe care le faci în mod automat zi de zi.

Cu toții avem comportamente automate. Acestea ne ajută, în general, să fim mai eficienți. Apar insa probleme atunci când anumite comportamente nu ne mai sunt de folos, dar le păstrăm, pentru că nu suntem conștienți de ele. De aceea pentru a fi capabili să identificăm din ceea ce facem, gândim sau simțim, dacă e bine sau nu pentru noi, și pentru a putea mai apoi schimba ceva, avem nevoie să devenim mai contienti de noi înșine. Ce-ți propun ca exercițiu simplu, pe care îl poți face acasă, este să-ți alegi o activitate, pe care o faci în mod automat și să fii atent la fiecare dintre acțiunile pe care le desfășori ca atunci când ai făcut pentru prima oară acel lucru. Poți alege o activitate foarte simplă pe care o faci zilnic, cum ar fi spălatul vaselor de exemplu. În această situație poti fi atent la cum dai drumu la apa, cum se simte apa care îți atinge mâinile, cum se simte detergentul, cum miroase acesta, cum miros vasele înainte și dupe ce au fost spălate, cum se simte buretele când îl ții în mână, cum se simte când îl strângi, cum se aude apa care curge, vasele care se lovesc una de alta, etc. Făcând un astfel de exercițiu zilnic cred că ne putem dezvolta, puțin câte puțin conștiința de sine. Si devenind mai atenți la cum ne simțim in acea situatie, putem deveni, în timp, mai prezenți în viețile noastre și în relațiile cu cei din jur.

  • Meditația

Menirea meditației este să dezvolte tocmai această prezență contientă despre care spuneam că lipsește atât de acut la cei pe care-i văd în jurul meu. Prezența conștientă este compusă din două elemente: atenție (concentrare pe momentul prezent) și atitudine (deschidere, curiozitate și acceptare a momentului prezent). Din punct de vedere psihologic, meditația ne ajută să fim mai atenți cu noi înșine, cu felul în care ne simțim, fizic și psihic. Ne ajută să ne alegem mai conștient reacțiile și modul în care acționăm. Ne face să trăim mai mult în prezent, să conștientizam și acceptăm mai ușor chiar și situațiile în care viața nu e așa cum ne-o dorim.

  • Psihoterapia

Se spune că psihoterapia ne poate ajuta să descoperim despre noi ceea ce nu știm că știm și ne poate ajuta să ne ajutăm singuri. Adică psihoterapia, coaching-ul și consilierea psihologică ne poate face mai conștienți de comportamentele, gândurile și sentimentele noastre, ne poate ajuta să ne recunoaștem rănile susținându-ne în procesul de vindecare și ne poate înlesni folosirea resurselor pe care le avem dar ne sunt inaccesibile în anumite situații. Aceasta este, cred eu, cea mai eficientă metodă prin care putem deveni mai conștienți de noi înșine și mai fericiți.

Și revin în încheiere la metafora poetului, căci mi-a plăcut mult:

ai dreptate, i-am răspuns. nu mai e timp.
a, stai! mai avem un minut.
mi-am întors buzunarele pe dos și i-am arătat.
uite, minutul ăsta. hai să îl întindem pe pat
și să ne așezăm pe el. să
amețim un pic
de la cât de repede se învârte pământul.

Ce zici? Te cauți și tu în buzunare?

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *