Carnețelul handmade

Am fost rugată de mai multe ori sa recomand un model de carnețel pentru înfericire 🙂 Gândindu-mă la ce aș putea să recomand, mi-am amintit că prin 2006, cu ocazia participării la un exchange cu tematică ecologică, am confecționat un carnețel.  Carnețelul handmade.

20130613_221807 20130613_221820

E aproape facut de mana, căci am avut ajutor profesionist, care l-a pus la presat și mai știu eu ce peste noapte. Acesta este carnetelul handmade în care am început să-mi notez acum mulți ani “amintiri, vise, reflecții”..

Cam acum jumătate de an mi-am cumpărat un carnețel de la Cărturești, la un preț rezonabil.20130613_231818

Ieri însă când am intrat din nou pe acolo, mare mi-a fost uimirea să văd că un carnețel costă de 3 ori și ceva mai mult decât o carte ce urma să o cumpăr (care era și câștigatoare a premiului Nobel pentru literatură în 2012). M-am decis așadar să-mi cumpăr două cărți și un falafel de prețul unui carnețel.

Având în vedere cele de mai sus, m-a cuprins și pe mine febra handmade-ului în după-masa aceasta și m-am apucat de confecționat carnețelul fericirii.

Am folosit hârtie cu pătrățele, singura pe care o aveam, cumpărată de la Kaufland, niște hârtie mai groasă, colorată, cumpărată mai demult de la Profi, foarfecă, lipici, ață, creion și pix negru. Întregul proces cred că a durat cam o oră și s-a desfășurat cam așa:

20130613_165951
carnețelul handmade
confecționarea carnețelului
carnețelul handmade

20130613_16021820130613_16084520130613_16183420130613_16270720130613_16323120130613_16410120130613_17125020130613_17271320130613_220922

Carnețelul fericirii pe care-l recomand așadar, este cel făcut de propriile tale mânuțe.

Dacă dorești totuși să cumperi un carnețel făcut de mânuțele altcuiva, ți-l recomand pe amicul meu, Horațiu Dicoi cu ale lui Carnete.


Posted

in

,

by

Tags:

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *