Cum protestăm, așa trăim. Exercițiul Roșia Montană

Duminică am participat la protest. Am pornit de acasă hotărâtă dar am ajuns acolo conștientă că habar n-am să protestez. M-am dus fără o pancartă, fără un slogan în minte, fără voce potrivită pentru urlat. Stingheră și mai puțin hotărâtă m-am strecurat prin mulțime, am găsit niște prieteni, am mai salutat niște oameni și am stat de vorbă. Nu după mult timp au apărut cei cu portavoce, cu câteva discursuri scurte și nu prea a€”auzibile” și în consecință nici convingătoare. La un moment dat însă, cineva cu portavoce a citit tare și răspicat un mesaj pertinent de pe pancarta unui băiat creț și colorat. Și toți am aplaudat.

Am văzut apoi o doamnă îmbrăcată în costum popular plimband tacută o pancartă bine pregătită, un șir de oameni plimbându-și tricourile inscriptionate, s-a format apoi un marș, o domnisoara a început un cântec: “€œRosia montană nu va dispărea, nu va dispărea, noi de-aici nu vom pleca.” și tot așa fiecare a început pare-se câte ceva. Pâna la urma mulțimea s-a făcut una într-un: “€œSalvăm, salvăm, salvăm Roșia Montană!”
Si totul s-a incheiat cu un jam session tribalo-pacifist.

Adevărul este că noi românii suntem începători într-ale democrației și nu prea știm să protestăm. Vă înțeleg perfect pe cei care-ați stat acasă. Am fost învățați să stăm cuminți în bănci și să spunem lecția exact așa cum scrie în carte. Trebuia să facem liniște și să ascultăm. Nu aveam dreptul la o părere iar dacă îndrăzneam să chicotim eram trecuți la colț.
Acum însă putem citi lecția(legea) și decide dacă ne place sau nu, acum ne putem ridica din bancă(corporație) și recunoaște că avem o părere. Acum nu mai e nimeni care să ne dea la palmă cu liniaru’€™. Acum putem vedea cum e să ieșim în stradă!

Știu că e tare confortabil scaunul de la corporație și patul de acasă. Știu că cel mai “€œok” te simți la o bere cu băieții din cartier, la cina copioasă de la Casa Bunicii sau pe veranda căsuței tale de la marginea orașului. Acolo ai impresia că nimic nu te poate atinge și nimic nu-ți poate tulbura liniștea..
Dar știi bine că e o iluzie.
Și crede-mă, activitățile tale obișnuite din duminicile €œrelaxate nu se compară cu fiorii pe care ți-i da mulțimea-ntreagă ce scandează și susține o cauza nobilă. Știți ce se zice, viața începe acolo unde zona de confort se termină. Așa că pentru idealismul adormit, pentru stima de sine mai independentă, pentru experiențe noi în cuplu, pentru o viață mai bună, recomand o ieșire la protest!