De ce e greu să fim prieteni: prietenia virtuoasă și acceptarea confruntării

– O cunoști pe Ana de la radio? 

– Ana Stanciu, da, clar. Adică nu o știu foarte bine, nu suntem prieteni dar o știu, îmi e simpatică. Trebuia chiar să colaborăm la un proiect. De ce? Tu?

– O știu și eu, suntem prietene din liceu sau nu chiar…. Acum nu mai vorbim doar când ne vedem. Am fost pe la ea când am fost în octombrie prin București. 

– Ah, păi sunteți prietene bune atunci, dacă vă vizitați. 

– Da? Poate.. Nu știu, e ciudat că nu vorbim deloc când nu ne vedem. Nu mă pot decide dacă suntem sau nu prietene.

….

– După divorț m-am mutat în Timișoara, ca să fiu mai aproape de prieteni, mi-am zis.

– Mișto.

– Mda, și ghici ce, în trei luni am apucat să am fix trei întâlniri cu prieteni. Atunci am zis că nu merită și m-am mutat la sat.

….

– Da, și eu duc lipsă de prieteni. Și multă lume se plânge de asta. Parcă e o boală a generației sau a societății de azi. 

– Știu ce zici… Oamenii sunt tot mai centrați pe ei înșiși.

….

– V-ați făcut prieteni acolo deci, ce fain!

– Ah, n-aș spune prieteni, niște cunoștințe. Știi cum e după o vârstă… nu-ți mai faci prieteni.

Studiile arată că numărul prietenilor, calitatea prieteniilor și eforturile de a menține prieteniile sunt factori ce corelează pozitiv cu starea noastră de bine. Deși prieteniile sunt foarte importante pentru noi și la vârsta adultă, o mare parte dintre noi se pare că am rărit considerabil prieteniile și ne simțim confuzi sau descurajați în această privință.

Obstacole în calea prieteniei astăzi

Odată cu creșterea nivelului de trai, România devine o țară mai individualistă. Ne concentrăm mai mult pe noi înșine decât pe grupurile din care facem parte. Este mai important pentru noi să dăm curs dorințelor și preferințelor individuale decât a celor de grup și suntem mai puțin integrați în diferite grupuri sociale. Consumerismul ne-a convins să punem mai multă valoare pe lucruri și confort propriu decât pe relații. Se întâmplă mai des să ne cumpărăm ceva ce avem ”nevoie” și să ne ocupăm de casele noastre cu prea multe lucruri în ele decât să mergem la o întâlnire. Totul este pentru interesul propriu, fie că este vorba despre lucruri și confortul căminului, sau despre evenimente culturale sau călătorii. Primează ce vreau EU să fac, ce îmi place MIE, ce se aliniază cu valorile MELE. 

Individualismul vs colectivismul, conform teoriei lui Geert Hoftstede, se referă la gradul în care membrii unei societăți sunt integrați în grupuri. Individualismul, ca și trăsătură culturală, se caracterizează prin legături slabe între membrii societății, relații apropiate cu un număr redus de persoane, de obicei doar cu familia apropiată. În astfel de culturi ”Eu” primează în fața lui ”Noi”.

Faptul că putem găsi orice la un click distanță, informații, confort, plăcere, ne face să apelăm mult mai puțin la ceilalți de lângă noi, în carne și oase. Parcă devine ciudat, chiar absurd, să întrebi pe cineva ceva, dacă nu e un expert în domeniu, când ai Google și Chat GPT chiar în mâna ta. Astfel, nu mai avem parte de acele mici conversații introductive, de spart gheața care ne ajutau să legăm și să menținem relații. 

Da, social media ne-a permis să ne facem prieteni noi în lumea virtuală și să menținem relații la distanță dar am redus întâlnirile în carne și oase și am pierdut din abilitățile necesare pentru a naviga adevărate relații de prietenie. Social media ne face să credem că putem găsi oameni care ni se potrivesc, cu care ne putem înțelege ușor, urmărim pe cine avem chef și rezolvăm rapid orice neînțelegere cu un block. Dăm like, postăm, trimitem câte un meme și astfel păstrăm legătura cu prietenii. Ne chatuim în paralel cu 5, 10 oameni, avem mesaje din 7 grupuri, în orice moment de pauză putem să ne alungăm plictiseala cu ceva sau cineva. Dacă nu răspunde prietenul 1, nu e nimic, au răspuns prietenii 2 și 3. Nu ne mai antrenăm astfel răbdarea necesară într-un dialog față în față, trăind cu iluzia că celălalt este mereu disponibil, rapid și easygoing. Ne întâlnim mai rar și tindem să evităm confruntările cu scuza ”mie nu îmi plac conflictele” pentru a nu avea parte de frustrarea și disconfortul care apar inevitabil într-un dialog sincer dintre doi prieteni. Sau ne vedem atât de rar încât consumăm tot timpul trecând în revistă evenimente din viață, ceea ce va face întâlnirile confortabile, deoarece nu mai apucăm să ne provocăm reciproc, dar plictisitoare. La întâlniri, păstrăm telefoanele aproape pentru a ieși ușor și rapid din orice situație neplăcută în loc să o rezolvăm cu cel din fața noastră. Se pare că răbdarea, toleranța la frustrare și curajul sunt puternic afectate de tehnologie și lipsa lor ne fac relațiile de prietenie (și nu numai) superficiale și plictisitoare, furându-le poate chiar esența: capacitatea de a fi sinceri.

Suntem atât de obsedați de utilitate, eficiență și confort încât a investi timp și efort într-o prietenie pare de-a dreptul absurd. Și chiar dacă ce este adevărat că avem ceva de câștigat și din prietenii, s-ar putea ca, cele mai mari beneficii să nu fie cele legate de plăcere sau utilitate, cum ar fi plăcerea de a lua masa cu cineva sau companie și ajutor în a ne organiza concediul, ci cele care țin de felul în care ne transformăm de-a lungul vieții. Dar, așa cum zicea Aristotel, există mai multe feluri de prietenie și nu toate contribuie la fel la viețile noastre. Aristotel împarte prieteniile în trei categorii: prietenia utilitară, prietenia pentru plăcere și prietenia virtuoasă. Prietenia utilitară este cea care se bazează pe ajutorul reciproc, pe ceva util ce putem face unul pentru celălalt sau împreună. Prietenia pentru plăcere se bazează pe căutarea și obținerea plăcerii, ne vedem pentru a bea o cafea bună, a lua masa la restaurant sau a merge la un concert. Aceste două tipuri de prietenii sunt mai puțin rezistente în timp și se dizolvă cu ușurință atunci când scopul comun dispare. Prietenia bazată pe virtute, cea în care suntem prieteni cu o persoana pentru că o apreciem, este o formă superioară de prietenie, spunea Aristotel, pentru că aceasta ne ajută să trăim o viață mai bună. O viață bună pentru Aristotel înseamnă să ajungem la fericire (eudaimonia) găsind sens și scop în viață. Aristotel consideră prietenia ca un ingredient indispensabil pentru o viață bună. Oamenii pe care îi placi pentru ei înșiși, te influențează pozitiv și te împing să fii o persoană mai bună. Acest tip de relație, bazată pe caracterul a două persoane autonome, este mult mai rezistentă în timp decât cele două categorii anterioare și poate că este singura formă de prietenie adevărată.

Prietenia ca iubire de cunoaștere

Tot conform lui Aristotel, prietenii se iubesc unii pe ceilalți. Deci putem defini prietenia ca o relație de iubire. Dar nu orice fel de iubire, ci una din care lipsește erosul relațiilor romantice, cât și obligația morală și autoritatea relațiilor filiale. Prietenia este caracterizată de egalitate, libertate și auto-dezvăluire. Fiecare își alege prietenul după propriile preferințe, niciunul nu este obligat să o facă și fiecare se implică de pe o poziție de egalitate (nu este unul care știe mai multe despre celălalt, așa cum este în cazul relațiilor părinte-copil).  Lawrence Thomas definește prietenia ca o formă de iubire de cunoaștere. Prin discuțiile cu prietenii ajungem să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, pe ceilalți și să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Prietenii sunt ca niște oglinzi care ne ajută să vedem și acele lucruri pe care în solitudine nu reușim.

Ajungem să ne împrietenim cu cineva atunci când avem senzația că celălalt ne înțelege extraordinar de bine și că ne vedem pe noi înșine mai clar interacționând cu el. Prieteniile pornesc și se bazează pe momente de încredere și auto-dezvăluire. Chiar și atunci când nu împărtășim în mod direct ceva despre noi înșine doar comentăm despre ceva exterior. Dialogul caracterizat de respect reciproc și sinceritate ne va arăta mereu câte ceva nou despre noi în oglinda prietenului nostru, ceva ce auto-reflecția în solitudine nu ne-ar permite. Punând în cuvinte pentru prietenul nostru idei din lumea noastră interioară vom face un exercițiu de ordonare și clarificare a ceea ce gândim pentru ca celălalt să înțeleagă și vom putea înțelege mai bine văzând reacțiile celuilalt. Externalizăm gândurile și ajungem să le vedem într-o nouă formă prin mimica și răspunsurile prietenilor noștri. Prietenia ne ajută să vedem alte perspective, prin ochii celuilalt.

Prietenii au un acces privilegiat la lumea noastră interioară și astfel pot să o și influențeze. Prietenii contribuie la modul nostru de a gândi și de a fi. Prin prieteni devenim cine suntem, ei sunt co-creatorii personalităților noastre și ai filosofiilor noastre de viață. Prieteniile ne susțin să transformarea continuă, influențându-ne viața într-o foarte mare măsură. Prietenii sunt atât martori ai istoriei noastre personale, supape de eliberare în momentele grele dar și dușmani, cum zicea Nietzsche, care ne pun față în față cu adevăruri personale revelatoare și greu de acceptat.

Este o iluzie să credem că prieteniile sunt mai puțin importante decât relațiile romantice, sau că acestea din urmă le pot înlocui. Viața noastră va fi mereu prea săracă, prea plictisitoare și prea grea fără prieteni. Și chiar dacă pare dificil de deslușit ce înseamnă o prietenie, nu ne e clar care sunt limitele prieteniei, ce putem pretinde de la un prieten sau când o relație de prietenie merită încheiată, merită să ne punem aceste întrebări. Și chiar dacă viețile noastre sunt preapline de lucruri, călătorii, copii și joburi ele sunt cu siguranță prea sărace din cauza lipsei prieteniilor virtuoase. Vreau așadar să propun câteva idei pentru revitalizarea relațiilor de prietenie din viețile noastre:

  1. Alegem mai degrabă să investim în prieteniile cu oameni de care ne place și îi admirăm pentru caracterul lor.
  2. Reducem folosirea telefonului mobil pentru discuțiile cu prietenii și prioritizăm întâlnirile față în față.
  3. Când urmează să ne întâlnim cu un prieten în loc să ne întrebăm ”ce vreau eu astăzi?”, să ne întrebăm ”ce ar fi bine pentru noi astăzi?”
  4. Timp dedicat pentru prietenii – Se pare că timpul este un factor foarte important în crearea prieteniilor, de aceea prieteniile cele mai puternice se formează în anii de liceu când adolescenții petrec foarte mult timp împreună și mai rar la vârsta adultă când cei din urmă împart timpul între diferite responsabilități. Chiar dacă este mai dificillă crearea unei prietenii la vârsta adultă, aceasta nu este imposibilă dar este nevoie de multă perseverență și timp dedicat.
  5. Acceptarea frustrării și a disconfortului – Chiar dacă prieteniile sunt caracterizate de momente minunate de ”te înțeleg perfect”, ”fix așa și eu” sau haz de necaz care ne ia câte o piatră de pe inimă, alături de ele există și frustrări legate de diferențele dintre noi și de disconfort când compromisul este necesar pentru a putea fi împreună.
  6. Energie și dedicare – Relațiile de prietenie sunt complexe, ca orice relații. Vom avea parte și de certuri și de împăcări pentru care e nevoie să ne implicăm și să fim dedicați relației pentru a le face față. 
  7. Autodezvăluirea și sinceritatea – Poate cea mai importantă caracteristică și practică a prieteniei este exprimarea sinceră. Ne simțim inima mai ușoară când vorbim cu celălalt despre adevărurile noastre interioare iar asta este și ceea ce ne apropie. 
  8. Acceptarea confruntării – Chiar dacă uneori cel mai bun lucru din zi pare că ar fi o confirmare a ceea ce credem din partea prietenului nostru, vrem cu ardoare să fim înțeleși și susținuți, rolul prietenului este să ne și provoace în a ne vede limitele și erorile de judecată. Doar astfel putem reuși să ne lărgim perspectivele și să înțelegem mai multe din noi înșine și din lumea în care trăim. Un dialog cu respect și răbdare, despre ideile pe care le avem despre lume și viață, pornind de la o întâmplare oarecare, poate fi revelator. Putem să privim astfel de discuții ca pe mici laboratoare de examinare a ideilor.

Maratonul de exerciții de autocunoaștere 2025

Psihoterapie


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *