Una dintre cele mai frecvente îngrijorări pe care le-am auzit ca psiholog sună cam așa:
„Eu uneori vorbesc singur. Vorbesc eu cu mine, în capul meu! Oare e o problemă?”
Răspunsul e cel mai adesea clar: nu, nu e o problemă. Toți o facem. Dialogul interior este o parte firească și esențială a funcționării noastre psihice.
Întrebarea mai importantă nu este dacă vorbim cu noi înșine, ci cum vorbim.
Te invit să arunci azi o privire mai atentă spre felul în care te adresezi ție însuți.
Este vocea ta interioară democratică sau autoritară? E blândă sau dură, poate chiar abuzivă? Sau e una care evită cu totul responsabilitatea, de tip laissez-faire?
Modul în care vorbim cu noi înșine are un impact profund asupra felului în care ne simțim, asupra relațiilor noastre și asupra modului în care ne exprimăm în lume.
Putem împărți dialogul interior în 4 tipuri:
1. Dialogul interior de tip laissez-faire
Este caracterizat de multă permisivitate, evitarea responsabilității, lipsa de structură și orientarea excesivă către plăcerea de moment.
Această voce interioară spune lucruri de genul:
„Ce rost are? Oricum nu contează ce fac eu.”
„Oricum alții decid.”
„Mai bine mă simt bine acum, lasă restul.”
Este o voce aparent înțelegătoare, dar în esență una care minimizează alte voci, ignoră nevoile și inițiativele celorlalte și înăbușă potențialul personal. Partea interioară care ar vrea implicare, asumare sau schimbare este mai slab dezvoltată și este ignorată. Astfel, nici nu este cu adevărat un dialog, ci mai mult un monolog cu scurte și slabe răspunsuri din alte poziții.
2. Dialogul interior abuziv
Nici în acest caz nu este vorba de dialog real, ci mai mult de un monolog dominator. O voce interioară puternic critică, rigidă și ostilă își impune punctul de vedere insistent folosind desconsiderări, jigniri, amenințări.
Poate suna așa:
„Iar ai greșit, ești un prost.”
„Dacă nu reușești, înseamnă că ești un nimeni.”
„Nu există scuze. Dacă vrei, poți!”
Această voce dominatoare nu doar că nu lasă loc de greșeli, dar le și anticipează, amintind obsesiv de trecut pentru a pedepsi și controla. Poate da impresia că vrea performanță, dar în realitate cultivă frica, rușinea și epuizarea.
3. Dialogul interior autoritar
Este exigent, rigid, dar ceva mai politicos decât cel abuziv. Se bazează pe reguli, principii ferme și standarde înalte, exprimate adesea prin verbul impersonal „trebuie”.
Această voce spune:
„Trebuie să fii puternic.”
„Trebuie să fii în control.”
„Trebuie să-ți atingi obiectivele.”
Aceasta nu este ostilă, dar nici nu e deschisă la nuanțe sau la negociere. Nu ascultă alte părți interioare, nu se adaptează în funcție de context și poate genera presiune și oboseală cronică, mai ales atunci când nevoile reale sunt ignorate în numele performanței.
4. Dialogul interior democratic
Este singurul care funcționează ca un dialog real. Vocea interioară este atentă, curioasă, empatică și deschisă către toate gândurile și emoțiile, chiar și cele incomode.
Se pun întrebări. Se ascultă răspunsuri. Se analizează argumente, se pun în balanță opțiuni. Se ține cont și de logică, și de emoții. Se greșește, dar greșelile nu devin etichete; sunt doar pași într-un proces de învățare.
Aici putem auzi lucruri precum:
„Hmmm, mă întreb cum am ajuns aici?”
„Oare care sunt motivele pentru care nu a funcționat?”
”Oare din ce altă perspectivă aș putea să privesc lucrurile?”
Este o voce care cultivă respectul de sine, responsabilitatea și compasiunea. Greșelile nu sunt ignorate, dar nici exagerate. Sunt înțelese ca parte firească a parcursului uman.
Fiecare dintre noi are niște voci interioare. Uneori se schimbă în funcție de context sau perioadă de viață. Important este să devenim conștienți de ele, să le recunoaștem și, treptat, să cultivăm acel stil de dialog interior care ne hrănește, nu ne sabotează.
Un dialog interior democratic este baza prieteniei cu sine – acel tip de relație interioară în care putem să ne spunem orice, în care ne uităm și la plusuri și la minusuri cu curaj, în care ne iertăm pentru greșeli, ne acceptăm limitele și construim mai departe pe ce avem bun.
Vina, rușinea, rigiditatea, egocentrismul care sunt caracteristici ale dialogului abuziv, autoritar și laissez-faire și sunt asociate problemelor de sănătate mintală. Flexibilitatea, dialogul și respectul de sine în schimb sunt caracteristici ale sănătii mintale și dezvoltării indivizilor. Așa cum mintea noastră are nevoie de ele pentru o dezvoltare sănătoasă, așa are nevoie și societatea de ele. Astăzi vă invit să reflectăm la democrația noastră interioară, duminică să ieșim la vot pentru democrația exterioară iar de luni încolo să devenim mai atenți și mai implicați în a ne îmbunătăți atât dialogul interior cât și pe cel purtat cu semenii noștri.