Unde sunt? Nu știu. Am dispărut? Azi am început să mă caut. Bâjbâi. Nici cuvintele nu ies. E cam întuneric, dar sigur e cineva acolo, îl simt, mă strigă din adâncuri.

M-am găsit, dar nu mai sunt eu. Nu știu dacă voi mai fi vreodată eu, cea dinainte. Experiența-mi zice că nu se poate. Dar sigur mai e ceva înnăbușit acolo care ar vrea să iasă.

Cred că am reuși să întrevăd o parte pierdută. E vorba de mai multe părți…e vorba de prietenii plecați departe(sau aproape). Prieteni pierduți = întâlniri neîntâlnite, glume nefăcute, momente neîmpărtășite, povești nespuse.

Am mulți prieteni plecați. Și odată cu ei au plecat părți din mine. De care îmi este atât de dor! Și le caut…și încerc să le accesez și chiar reușesc să le activez în alte momente, în alte relații! Dar nu complet. Am rămas cu găuri care nu se vor mai umple niciodată.

Fiecare relație este diferită. În fiecare relație avem alt fel de a simți și a trăi. Aparent suntem tot noi, ăia, dar la o simțire mai atentă nu suntem, nici pe departe.

Știam eu… (adică habar nu aveam) de ce am fost supărată când o prietenă bună a decis să emigreze în Canada.

Îi mai știți pe AB4?

https://www.youtube.com/watch?v=mg2BSXk3dMg



Comments

2 răspunsuri la „Nu mai sunt eu”

  1. Avatar Ana Dorka
    Ana Dorka

    Cred ca de partea cealaltă, atunci când pleci, se rupe din tine o bucata. Eu am simțit ca nu a încăput in bagaj decât o parte din mine. Cealaltă parte a rămas undeva intr-un loc numit “acasă” la nivel ideatic, aproape mitic. Nu mai exista in realitate acel acasă, e ca in tinerețe fără batranete.. când te întorci vezi aceleași locuri și oarecum -clădiri. Nimic însă nu îți mai e cunoscut. A venit cu alt bagaj o parte din mine lăsată acasă, însă a venit mult mai lent, după mult timp, odată cu stăpânirea limbii celei noi, care des mi se pare ca un corp străin. Poate ca avenit acea parte pe jos, cumva. Am înțeles de la cei care sunt mai in vârsta ca rămâi toată viața cumva schindat. Și ca asta se accentuează cu vârsta. Unii se duc înapoi de unde se trag ca sa moara, de exemplu, înapoi in Grecia, in Spania, in Romania. Însă e prima data când citesc despre golul celor care rămân, despre acele relații netrăite și nemaintamplate. Pana acum M-am gândit numai la golul meu, nu mi-am imaginat ca eu as fi lăsat cumva vreunul la rândul meu.

    1. Avatar Arminda Arsoi
      Arminda Arsoi

      Nici eu nu m-am prea gândit la golurile voastre. Poate că ne prinde bine să vorbim unii cu ceilalți despre ele 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *