Coșul tău este gol acum!
Scrisoare către mamele cu copii cuminți
Am flirtat azi cu un băiețel de vreo 4 ani. Da, ai citit bine, am flirtat.
Nu te gândi la prostii, tot ce am făcut a fost să-l privesc și să-i zâmbesc în timp ce ne aflam într-un restaurant. Mi-a raspuns printr-un zâmbet și s-a rușinat puțin în primele minute, ascunzându-se sub fusta taticului. Mama a observat spre cine se uită și a devenit preocupată de interacțiune. Au început și părinții să mă privească, așa că m-am rușinat la rândul meu și am încercat să mă uit în altă parte. N-am reușit pentru mult timp însă, era prea simpatic băiețelul. Și se uita încontinuu la mine. Și eu la el. Era o atracție irezistibilă, îți spun! Încet, s-a desprins de picioarele tatălui iar pe mamă, care-i oferea ultimele bucăți de mâncare, nu o mai băga în seamă. S-a apropiat puțin, m-a întrebat ce fac, i-am spus că aștept mâncarea, l-am întrebat și eu politicoasă ce a mâncat..iar conversația s-a cam oprit aici. Nu părea dornic să vorbim, ci mai degrabă să facă giumbușlucuri pe lângă mine. Probabil mersul era o pasiune în plină descoperire, căci a început să se plimbe înspre ușă și înapoi, între mine și părinți, să facă semi-sfoara și să se „dea” pe gresie. Mama nu-l scăpa din priviri și exclamații “Ai grijă că o să cazi”, “Stai cuminte!”, “Hai înapoi la mama!”.
Băiețelul nu s-a oprit din plimbări și “dat” pe gresie, și după ceva vreme chiar a căzut lat pe burtă. Nu a dat cu capul sau bărbia, din fericire, și nu a scăpat niciun scâncet. Mama s-a ridicat rapid și l-a luat în brațe. S-a dus cu el pe scaun și a început să-l strângă la piept spunându-i, „Vezi, ți-am zis că o să cazi”, “Lasa, nu-i nimic” “Te-ai lovit?, “Ti-am zis să stai cuminte”. Copilul era cu fața spre mine și nu schița nicio grimasă de durere..dar mama continua “Vezi, dacă nu stai cuminte”, “Ti-am zis că o să cazi”.
Băiețelul a fost lăsat până la urmă din brațe și a început din nou să se plimbe încolo și-ncoace. Mama, bineînțeles mustrătoare în continuare. Până la urmă au plecat. Și eu am rămas puțin frustrată că nu mi-am permis să flirtez în voie cu băiețelul și cu gândul la viitoarele lui iubiri umbrite de amintirea mamei care spune, “Stai cuminte că o să cazi!”.
Nu sunt mamă dar bănuiesc că nu e ușor să fii părinte. Bănuiesc că simți gelozie atunci când îl vezi pe băiețelul tău că-i zâmbește dulce pentru prima oară unei alte femei (așa cum numai ție îți zâmbea). Bănuiesc că te simți neajutorată atunci când cade și se lovește și știi că nu-i poți lua durerea cu mână așa cum numai Panadol o face. Poate că uneori te simți vinovată că nu-i poți oferi toată atenția din lume. Mă gândesc că te consideri egoistă atunci când ești sătulă de îngrijit copii și te decizi să faci ceva pentru tine. Bănuiesc că printre toate sentimentele minunate de a fi mamă te trec și sentimente și gânduri pe care nimeni ne-ai vrea să le audă vreodată.
Eu sunt o idealistă și cred că un copil este un cadou pe care-l facem lumii în care trăim. Cred că e cel mai frumos cadou pe care-l putem face lumii. Nu o facem ca să avem o viață “împlinită”, ca să “mearga relația mai bine” sau ca să ne ajute la bătrânețe.
Și mai cred că este cea mai mare provocare pentru noi, oameni egoiști ce suntem, fiind singura relație în care investim pentru a o pierde treptat. Responsabilitatea noastră este să le oferim cadrul în care lor să le crească aripi cât mai mari ca să zboare cât mai sus spre cer și poate cât mai departe casă. Cum vor face asta dacă noi le spunem mereu: “Nu mai umbla că ai să cazi”, “Fii cuminte!” sau “Vino înapoi că te lovești” ?
Toate astea sunt fricile, frustrările și limitările noastre. Și prin ele le tăiem aripile copiilor noștri. Iar pentru astea există grupuri de suport, consiliere psihologică, psihoterapie și ateliere de dezvoltare persoanală nenumărate. E simplu. Alegerea e a noastră. Vrem să le gestionăm și să le dăm drumul copiilor să zboare sau alegem să le ducem cu noi și să creștem niște copii cu aripi ciopârțite care vor zbura șontânc prin viață?
Comments
2 răspunsuri la „Scrisoare către mamele cu copii cuminți”
„Stai cuminte!” sunt cuvinte pe care noi mamele le rostim, dar cred ca sensul lor este in fond foarte complicat.Nu ne dam seama daca ele pornesc din egoismul, frustrarile si limitarile noastre sau din dorinta de a-i proteja si de a-i educa.Nu stim la ce varsta este momentul sa ii lasam pe ei sa decida ce inseamna cumintenia, nu stim daca definitia noastra asupra cuminteniei mai este adecvata timpului prezent sau este o prejudecata pe care le-o impunem cu riscul de a le taia aripile si de a le limita abilitatea de a afla singuri cum este viata.Trebuie sa ne amintim la orice indemn ca sunt copiii nostri si nu copiile noastre.
Asa cum ai inceput tu sa te intrebi, cred ca o idee foarte buna e sa intelegem ce se afla in spatele lui „Stai cuminte!” (e un „Te iubesc!”, e „imi este frica”?, e „sunt ingrijorata”?) si sa transmitem mai clar copiilor nostri cum ne simtim si ce asteptari avem de la ei.
Lasă un răspuns