Cunoașterea sensibilităților relaționale de bază ne poate ajuta să înțelegem mai bine trăirile noastre interioare cât și dificultățile noastre relaționale. În descrierea acestora autorii s-au bazat pe pe cercetări extensive a relației de atașament a copiilor iar perspectiva vine ca o punte de legătură între psihopatologia tulburărilor de personalitate, așa cum a fost descrisă de James Masterson, teoria atașamentului și dificultățile relaționale pe care le avem cu toții. Eu o privesc astăzi ca pe o foarte reușită modalitate de a da sens experiențelor noastre interpersonale care sunt adesea dificile și uneori atât de greu de înțeles.

Originile teoriei sensibilităților de bază

Tipologia sensibilităților relaționale pornește de la teoria atașamentului care ne arată cum copiii dezvoltă un tip de atașament față de îngrijitorii lor de bază din primii trei ani de viață, care le modelează apoi toate relațiile viitoare de la vârsta adultă. Astfel, putem dezvolta un atașament securizat sau nesecurizat, organizat sau dezorganizat, care se manifestă în patru tipuri: anxios-dependent, evitant, ambivalent sau securizat. Pornind de la această teorie, inițial descrisă de Bowlby, s-a dezvoltat și programul Cercul Siguranței, o intervenție pentru părinții cu copii mici care îi ajută pe cei dintâi să își conștientizeze propriile tendințe relaționale pentru a-și putea ajusta mai bine comportamentul și atitudinile la ceea ce au nevoie copiii. Ce apreciez la aceaste intervenții este că se bazează pe cercetări extensive care au presupus multe ore de observare a interacțiunii dintre părinți și copii mici.

Sensibilitățile de bază se dezvoltă în copilăria mică, atunci când se dezvoltă și atașamentul, și se referă la un anumit set de îngrijorări sau preocupări pe care le avem vizavi de relațiile noastre. Acestea se vor vedea într-un set de obișnuințe comportamentale și atitudinale pe care le manifestăm față de ceilalți. Sensibilitățile de bază sunt definite pornind de la trei dificultăți care apar de obicei în construirea atașamentului copiilor mici: dificultatea cu autonomia și separarea (sensibilitatea la separare), dificultatea cu intimitatea (sensibilitatea la stimă) și dificultatea cu integritatea sinelui (sensibilitatea la siguranță). 

Sensibilitățile de bază își au originea și în teoria psihodinamică a lui Masterson despre tulburările de personalitate, care a explorat originile lor în dezvoltarea individuală și procesele defensive care stau la baza tulburărilor de personalitate borderline, narcisică și schizoidă. Nu voi intra însă în detalii aici despre acestea ci voi continua prin a descrie mai mult sensibilitățile de bază, care, așa cum spuneam și la început, ne sunt caracteristice tuturor.

Cum se formează sensibilitățile de bază

Ce voi mai adăuga însă este faptul că această perspectivă pornește de la premisa că există un sine real care se dezvoltă într-o mai mare sau mai mică măsură în funcție de cât de mult a fost susținut de îngrijitorii din primii ani de viață ai copilului. Mahler susține că principalul rol al îngrijitorilor ar fi susținerea apariției sentimentului sinelui și a independenței, deci a ideii că ”eu sunt o persoană diferită de părintele care mă îngrijește și pot face propriile mele alegeri”. Pentru a ajunge la această concluzie copilul ar trebui să poată să iasă din relația simbiotică cu părintele și să dezvolte un simț al identității individuale. Acest proces are loc între 5 și 30 de luni ale copilului și este legat de dezvoltarea autonomiei. În acest demers susținerea și suportul îngrijitorilor sunt esențiale. Aceștia ar trebui să fie suficient de departe pentru a lăsa copilul să exploreze, sau să rămână în spate atunci când copilul pleacă în explorare, dar să fie suficient de aproape în caz că acesta are nevoie de confort sau refugiu. Masterson propune că modelele din aceste interacțiuni vor fi internalizate și vor organiza în continuare personalitatea individului. Răspunsurile îngrijitorilor și reglarea nevoilor copilului de conexiune, apropiere și de autonomie vor da formă sentimentului sinelui și capacității de a fi aproape de ceilalți și de a ne regla emoțional apoi pe parcursul întregii vieți. 

În acest proces se dezvoltă și fiecare sensibilitate de bază, din incompleta disponibilitate a îngrijitorilor. Copilul, pentru că nu i se dă voie să exprime suficient unele nevoi, va dezvolta niște mecanisme defensive prin care i se va permite să rămână suficient de aproape de îngrijitor dar și să minimizeze impactul dureros pe care îl are lipsa de acceptare, toleranță sau conținere a diferitelor părți ale sinelui în relația lui cu îngrijitorii. Sensibilitățile de bază par a fi centrale pentru organizarea personalității individului și nu indică în mod necesar o patologie. Ele reprezintă partea stabilă a structurii psihice a unui individ, și, deși pot fi schimbate, rămân relativ stabile de-a lungul vieții și caracterizează toate relațiile din viața noastră. 

Cele trei tipuri de sensibilități de bază

Sensibilitatea la separare este caracterizată de preocuparea că a fi separat ca individ într-o relație precede abandonul. Individul crede că trebuie să renunțe la propriile nevoi și țeluri pentru a evita respingerea și pentru a menține relația. Dificultatea pentru o persoană care este sensibilă la separare, este independența și ierarhia. Aceasta este vigilentă în a identifica distanțarea în relații și procupată cu disponibilitatea și iubirea celeilalte persoane. Strategiile pe care le-a dezvoltat pentru a menține apropierea de ceilalți ar putea include obediența, neajutoarea, intensificarea nevoilor și presiunea de a primi reasigurare și suport. Din punctul de vedere al părintelui, acesta va fi provocat de nevoile de individuație și de inițiativele de separare ale copilului. S-ar putea să apară frica de inițiativele copilului spre explorare și de semnele de autonomie și astfel să evite interacțiuni care încurajează independența copilului sau distanța dintre îngrijitor și copil. Asta s-ar putea să aibe implicații și asupra capacității persoanei de a pune limite, atât în relațiile amoroase, de prietenie sau de părinte-copil. A pune limite va fi experimentată ca un conflict și va fi asociată cu frica de o potențială separare. De asemenea, pentru astfel de persoane va fi dificil să stabilească ierarhii, reguli sau consecințe și va fi nevoie de un efort de auto-activare pentru asta.

Sensibilitatea la stimă se bazează pe convingerea că pentru recunoaștere și iubire este nevoie de performanță și realizări. Astfel, individul crede că a obține recunoaștere din parte celorlalți este a reține acceptare și este o protecție împotriva îndoielii că ei ar fi nedemni sau inadecvați. Strategii pentru a menține senzația că sunt speciali și demni de iubire ar putea include atitudinea de grandiozitate, încercarea de a ajunge la realizări sau perfecțiune, cât și fuziunea cu ceilalți, impresia că gândesc la fel. Persoanele cu sensibilitate la stimă sunt vigilente în a identifica critica și dezacordul și sunt foarte sensibili la părerea celorlalți despre ei. Vulnerabilitatea și recunoașterea greșelilor și a imperfecțiunilor este dureroasă pentru ei. Dezacordul este experimentat ca o ruptură în relație (care era fuzională, gândeau la fel) și ar putea semnala imperfecțiunea de neacceptat. Pentru astfel de părinți, momentele în care copilul experimentează stres sau nevoie de conexiune, vor fi interpretate ca dovezi de incompetență a părintelui, ceea ce ar putea duce la critică și respingere. Astfel de parteneri și părinți vor desconsidera nevoile de contact, confort și afecțiune și vor pune mai mult accent pe explorare și realizări.

Sensibilitatea la siguranță este exemplificată de o preocupare constantă în legătură cu pericolele care ar putea exista în apropiere de celălalt. Preocupări privind posibilitatea de a fi absorbit sau copleșit de nevoile și cererile celuilalt. Strategiile de evitare a intimității și de reducere a expresiilor emoționale vor ajuta individul să se simtă mai în siguranță. Doar că acestea vin cu costul izolării care poate fi la fel de intolerabil ca și senzația de a fi absorbit care apare în intimitate. Individul cu sensibilitate de siguranță este vigilent în a observa semne de control din partea celorlalți și are tentative de a gestiona asta prin crearea de distanță. Un partener sau un părinte cu sensibilitate la siguranță probabil se va simți amenințat de nevoia celuilalt de intimitate și apropiere. Intensitatea emoțională a unui copil sau partener s-ar putea să fie terifiantă pentru această persoană care s-ar putea să simtă că însuți integritatea sa ca persoană este amenințată de astfel de manifestări. Așadar, aceste persoane se vor aștepta de la ceilalți să fie auto-suficienți în reglarea emoțiilor intense.

Ce îmi place cel mai mult la abordarea celor de la institutul Internațional Masterson este faptul că intervențiile lor terapeutice, atât în munca cu familiile, cât și în terapia individuală se bazează pe cercetare și că încurajează autocunoașterea continuă atât pentru beneficiarii programelor lor cât și pentru psihoterapeuții care lucrează cu aceștia. 

Articol parțial tradus și adaptat din ”The Core Sensitivities: A Clinical Evolution of Masterson’s Disorders of Self” de Poulsen B.E. și Coyne J. J.


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *