Stăm acasă, creștem mari

Orice criză poate duce la o creștere. Atât la nivel social, cât și individual. Da, vine cu pierderi, mari și triste, probabil suferință prin care unii dintre noi va trebui să trecem. Da, poate că ne așteaptă zile grele. Poate ne este greu deja și este doar începutul..

Unii stăm în casă ca să ne protejăm pe noi și pe ceilalți, iar alții ies și se expun ca să putem funcționa în continuare noi toți.  Pentru cei care stau în casă se resimt deja mici crize individuale sau interpersonale: conflicte, furie, tantrumuri de toddleri, gânduri negre, panică, deconectare emoțională. Pentru aceștia dintre noi, cred că este cel mai potrivit moment să ne uităm cu lupa la ce se întâmplă cu noi și cu familia noastră pentru a înțelege mai bine și a crește împreună. Am decis zilele astea să încep să împărtășesc câteva idei din cartea de parenting cu un titlu atât de nimerit: ”Growing Up Again”.

Da, ați ghicit, Jean Illsey Clarke și Connie Dawson vorbesc despre a avea grijă atât de copiii noștri, cât și de noi înșine. 

Conform lor, atât adulții, cât și copiii au trei nevoi de bază: de stimulare (pentru a ne simți energizați și vii), recunoaștere (a ne simți văzuți, auziți și valoroși pentru ceilalți), certitudine (nevoia unui cadru în care să ne simțim în siguranță, în care să putem avea parte de stimulare și recunoaștere în mod adecvat). Pentru a ne simți bine, pentru a fi într-un echilibru, avem nevoie ca aceste trei nevoi să fie mereu satisfăcute. Putem supracompensa, înlocuind-o pe una cu cealaltă pentru o perioadă, însă asta nu va fi niciodată pe deplin satisfăcător fiindcă cele trei nevoi sunt foarte diferite și la fel de importante. 

Dacă ne gândim la criza în care ne aflăm, aceasta ne oferă prea multă stimulare (știri și schimbări mari în viața fiecăruia care au loc cu rapiditate) sau prea puțină (dacă nu urmărim știrile, ieșim mai puțin din casă și participăm mai puțin la viața socio-culturală) și insuficientă certitudine (nu cunoaștem foarte multe despre virusul care circulă acum printre noi și habar nu avem cât va ține toată situația asta), iar pentru unii dintre noi care au ales sau au fost nevoiți să stea acasă poate că le lipsește recunoașterea care vine de obicei din partea colegilor de muncă sau a clienților.

Este util așadar să ne gândim cum ne este afectată capacitatea de a ne satisface nevoile și să găsim metode noi de a ni le satisface în situația dată. Pentru mine funcționează următoarele:

1. Reduc frecvența cu care citesc știrile (reduc incertitudinea și suprastimularea)
2. Îmi fac câte un ceai în fiecare seară din stocul de ceaiuri pe care credeam că nu voi apuca veci să-l consum, niște mâncare gustoasă și diferită decât de obicei, ascult niște muzică nouă, fac sport (cresc stimularea pozitivă și certitudinea – creez niște ritualuri după care creierul meu în alertă tânjește – creierului îi place să știe ce urmează 🙂
3. Îmi fac un program zilnic (cel puțin mesele principale și orele de somn) și mă străduiesc să-l respect (nevoia de certitudine)
4. Continui munca acasă, atât cât pot cu un copil bolnav pe lângă mine și mă gândesc la niște proiecte noi pe care să le împărtășesc și cu voi (nevoia de stimulare, nevoia de recunoaștere)
5. Lista este în construcție…

Astfel de ajustări în programul zilnic ne susțin și mențin pe linia de plutire într-o situație de criză. Ne ajută să rămânem echilibrați și să putem să trecem prin adversități cu cât mai puține corăbii înnecate. Noi, adulții avem nevoie de îngrijire mai ales din partea propriei persoane. Și e nevoie să ne îngrijim în primul rând pe noi înșine pentru a-i putea ajuta și pe ceilalți.

Așa că iată provocarea din partea mea pentru părinții care stau acasă: Fii egoist pentru o zi și căută să ai grijă de tine însuți echilibrându-ți cele trei nevoi: de certitudine, stimulare și recunoaștere.

Data viitoare trecem la următorul capitol și vă scriu despre cum putem oferi îngrijire sănătoasă celorlalți..

Bibliografie: ”Growing Up Again” de Jean Illsey Clarke și Connie Dawson