Toată lumea o face – erori de argumentare

texte traduse și adaptate din cartea ”Everybody does it – Guidebook of arguments not to be used” de Oscar Brenifier și Viktoria Chernenko

Argumentarea este arta articulării unui motiv sau a justificării unei poziții. O poziție este o afirmație pe care cineva o face sau o opinie pe care cineva o exprimă, iar argumentul aduce motivul sau raționamentul pentru a lua o anumită poziție sau opinie. Am putea spune: ”bananele sunt bune” și vom justifica asta adăugând ”bananele sunt sănătoase, iar alimentele sănătoase sunt un bun combustibil pentru corp.” Un argument ar trebui să exprime o poziție și să o justifice cu niște garanții sau evidența unor pași bazați pe logică.

Când formulezi un argument, gândește-te la cititorul tău ca și la cineva care nu crede deja în poziția ta, sau ca cineva care crede în ceva opus.

Toată lumea o face (Bandwagon)

Mama: – De ce ai picat la acest test?

Iulia: – Toată lumea a picat testul!

Probleme:

1. Probabil nu este adevărat. ”Toată lumea” nu există. Cel mai frecvent este cel puțin o excepție, o persoană care reușește acolo unde toată lumea greșește.
2. Faptul că toată lumea a picat nu explică rezultatul slab la test. Răspunsul nu se potrivește cu întrebarea, o evită.
3. Iulia neagă responsabilitatea personală. Ea încearcă să stabilească un proces misterios sau o vină colectivă care să înlocuiască responsabilitatea personală.

De ce funcționează argumentul?

Dacă toată lumea a picat la test, nu ar trebui să ne așteptăm la un rezultat mai bun de la nimeni în particular. Altfel, așteptarea devine prea exigentă și derezonabilă.

Întrebări de problematizare:

1. Există cel puțin o persoană care a reușit la acest test?
2. Arată răspunsul tău că toată lumea din clasă e leneșă?
3. Este profesorul derezonabil?
4. Vrei mereu să faci ce fac alți oameni?
5. Este posibil să reușești atunci când toți ceilalți eșuează?
6. De ce a picat toată lumea testul?

Apel la ipocrizie

Dan: – De ce m-ai mințit?

Ana: – Și tu m-ai mințit pe mine!

Probleme

1. Argumentul încearcă să discrediteze oponentul, să îl oprească din a vorbi și să-i fure legitimitatea, oprește orice dialog și împiedică căutarea adevărului.
2. Faptul că cealaltă persoană minte nu adresează problema că cineva a mințit. Nu există o conexiune logică între cele două.
3. Apare o negare a responsabilității atunci când încercăm să ne justificăm minciuna ca răspuns, răzbunare sau imitare a celuilalt.

De ce funcționează argumentul?

Ca să fii credibil, trebuie să fii ”curat”. A expune minciuna cuiva face ca această persoană să fie mai puțin credibilă. Răspunsul încearcă să mute responsabilitatea pe cealaltă persoană, făcând-o să se simtă vinovată. Iar vina ne face să acceptăm aproape orice sau ne pune în defensivă.

Întrebări de problematizare:

1. Și eu am greșit atunci când am mințit?
2. Ar trebui să copiezi acțiunile celorlalți?
3. Vrei să fii determinat de greșelile altora?
4. Ai mințit ca să te răzbuni?
5. Minciuna mea schimbă cu ceva minciuna ta?
6. Sunt eu responsabil pentru acțiunile tale?

Este așa pentru că este așa (Tautologie)

Ana: – De ce nu vrei să vii cu mine?

Dan: – Pentru că nu vreau să vin cu tine.

Probleme:

1. Nu există conținut. Prin repetarea acelorași cuvinte, există un refuz în a gândi și a dialoga, ne-examinând motivele deciziei.
2. Aceasta este o declarație a unei autorități de necontestat, în care persoana își stabilește dreptul de a nu răspunde și își impune decizia.
3. Dorința este considerată aici ca primordială, ceea ce denotă o minte capricioasă, în care subiectivitatea dictează incontestabil.

De ce funcționează?

Argumentul sună atât de autoritar încât invită interlocutorul să accepte situația fără motive sau temei. Emoțiile, sentimentele și dorințele sunt considerate de necontestat, nu trebuie să răspundem pentru ele iar ceilalți trebuie să le accepte așa cum sunt.

Întrebări de problematizare:

1. Crezi că repetiția acelorași cuvinte explică ceva?
2. Este dificil pentru tine să îți explici alegerile?
3. Îți place când ceilalți repetă în loc să explice?
4. Nu există niciun motiv pentru dorința ta?
5. Ce te face să nu vrei să vii cu mine?

Pentru că este bine (Argument nediferențiat)

Marius: – De ce preferi morcovi în loc de broccoli?

Adelina: – Pentru că morcovii sunt buni.

Probleme

1. Faptul că morcovii sunt buni nu exclude faptul că și broccoli poate fi bun. Așadar argumentul nu oferă un motiv pentru care să alegem unul în loc de celălalt.
2. Un astfel de argument arată o dificultate în a gândi rămânând la ce e evident, ce este în mod imediat perceput de către cel care vorbește, de preferința ei subiectivă. Nu poate nici măcar examina cealaltă opțiune.
3. Persoana nu se gândește la ceilalți și la posibilele lor dezacorduri. Este ”in ea însăși” și nu își poate imagina obiecții posibile la ceea ce spune sau vreo înțelegere greșită a alegerii ei.

De ce funcționează?

A aduce conceptul de ”bun” sună obiectiv și pozitiv și are un efect de convingere. Creează impresia că persoana știe despre ce vorbește și ceea ce zice este de necontestat.

Întrebări de problematizare:

1. Poate fi și broccoli bun?
2. Ar putea cineva avea un motiv să spună că morcovii sunt răi?
3. Crezi că este evident pentru toată lumea că morcovii sunt buni?
4. Crezi că cei care mănâncă broccoli își fac rău singuri?
5. Ce poate fi bun în brccoli?
6. Poate ”bun” să aibe mai multe înțelesuri?

Pentru că este prost (Argument Ad Hominem)

Maria: – De ce crezi că e proastă ideea lui?

Cătălin: – Pentru că e foarte prost. Spune des tâmpenii.

Probleme

1. Faptul că cineva e prost nu înseamnă că tot ceea ce zice e stupid. Este foarte posibil să spună măcar din greșeală, uneori, câte o chestie inteligentă.
2. Făcând o caracterizare generală persoanei, argumentul ia orice legitimitate persoanei, fără măcar a examina ideea. Asta întrerupe orice posibilitate de dialog.
3. Argumentul nu permite obiecții și examinare imparțială a conținutului. Concluzia personală dură este o cale ușoară de a desconsidera din start orice spune o persoană, chiar dinainte de a o spune.

De ce funcționează?

Devalorizarea persoanei ca întreg devalorizează toate ideile sau acțiunile sale. Îi subminează autoritatea. Și chiar dacă nu îl face pe celălalt să refuze complet ideea, îl va face să se îndoiască.

Întrebări de problematizare:

1. Ar putea spune ceva inteligent o dată în viață?
2. Este concluzia ta cam pripită?
3. Nu ar trebui să îi dăm omului măcar o șansă?
4. Sunt oamenii condamnați să rămână la fel toată viața lor?
5. Poate cineva să devină mai inteligent?
6. De obicei tragi concluzii așa rapid?

Așa a spus un expert (Apel la autoritate)

Ionuț: – De ce spui că e rău să mănânci fast-food?

Patricia: – Pentru cp așa mi-a spus trainerul.

Probleme:

1. Argumentul face apel la cunoștințele pe care un specialist le are, dar chiar și un specialist poate greși. Nu oferă nicio bază pentru opinia expertului.
2. Argumentul face apel la respect pentru a accepta o poziție. Mută atenția de la conținut la persoană.
3. Un astfel de răspuns împiedică gândirea. Odată ce ai citat cuvintele unui expert, orice idei pe care le ai tu devin mai puțin sigure sau de încredere, așa că asta compromite orice încercare de a aduce o idee nouă.

De ce funcționează argumentul?

Antrenorul știe că fasfood=ul este rău pentru tine pentru că a studiat asta și a observat consumul pe sănătatea consumatorilor. Așadar expertiza lui și autoritatea în mod automat validează opinia lui în domeniu.

Întrebări de problematizare

1. Poate antrenorul tău să greșească?
2. Există cineva care are mereu dreptate?
3. Cum a ajuns antrenorul tău la concluzia asta?
4. Ai încredere oarbă în antrenorul tău?
5. Ar trebui să știi și tu motivele pentru a lua o decizie bună?
6. Tinzi să te bazezi prea mult pe opiniile altora?
7. Dacă există alte persoane care nu sunt de acord cu antrenorul tău, ar trebui să îl crezi oricum?

Crede-mă! (Argument de credință)

Anca: De ce crezi că e periculos să petreci mult timp în fața unui calculator?

Dan: Pur și simplu știu. Crede-mă!

Probleme:

1. Argumentul nu aduce nici o dovadă obiectivă și se bazează doar pe fiabilitatea autorului. Invită cealaltă persoană să aibe încredere în opinia autorului fără a o examina critic.
2. Dan este cu adevărat convins de ceea ce zice, ceea ce înseamnă că nu este pregătit să dialogheze și să vadă și alte posibilități.
3. Dan are o dificultate în a gândi și rămâne cu o concluzie prestabilită în loc să caute motive și să descopere ipoteze mai profunde.

De ce funcționează?

Este reconfortant să ne bazăm pe poziția solidă a cuiva. Certitudinea și poziția solidă vor compensa pentru lipsa de conținut.

Întrebări de problematizare:

1. Ar trebui să aducem motive pentru convingerile noastre?
2. Ai putea să nu ai dreptate în timp ce ești foarte convins de ceva?
3. Este teoria științifică uneori greșită?
4. Este pericolul obiectiv sau o alegere?
5. Este posibil să vezi pericol acolo unde alți oameni nu văd?

Sau poate că da (Ipoteză gratuită)

Tata: Te-ai pregătit pentru testul de mâine?

Elena: Nu, din moment ce profesoara s-ar putea să nu vină.

Probleme:

1. Argumentul se bazează pe posibilități, ceea ce îl face foarte slab. Pentru a ne baza pe ceva, trebuie să fie cel puțin probabil și nu avem un motiv care să arate că profesoara probabil nu va veni.
2. Elena se bazează pe speranță. Este o poziție confortabilă, care înlătură orice responsabilitate, din moment ce se bazează doar pe posibilități externe pentru a-și justifica poziția.
3. Un astfel de argument folosește ideea de ”orice e posibil”, care este greu de demontat: nu putem avea vreo dovadă că testul nu ar putea fi anulat sau că profesoara cu siguranță va fi acolo. Justificarea este astfel destul de nedeterminată, din moment ce orice se poate întâmpla, deci devine goală.

De ce funcționează:

Argumentul folosește un viitor necunoscut, evocă o posibilitate care aduce speranță, oferă o oportunitate de a evita realitatea, astfel putem presupune orice ne dorim.

Întrebări de problematizare:

1. Este speranța un criteriu pe care ne putem baza?
2. Ai vre-un motiv să crezi că profesoara nu va veni?
3. Este ”poate” suficient pentru a lua o decizie?
4. Este la fel de posibil și ca ea să vină?
5. Îți este greu să studiezi pentru test?
6. Încerci să scapi de realitate?
7. Ți se întâmplă des să permiți circumstanțelor externe să îți determine acțiunile?

Întotdeauna este așa (Argumentul obișnuinței)

Irina: Se vor enerva părinții tăi dacă vei veni?

Teo: Da, pentru că mereu se enervează.

Probleme:

1. În primul rând, ”întotdeauna” este o exagerare, întrucât nu este posibil să fii nervos tot timpul, ar putea fi măcar niște excepții.
2. Argumentul arată supărare sau ciudă. Teo îi caricaturizează pe părinții săi în loc de a estima obiectiv situația și de a judeca adecvat potențialul unei reacții furioase.
3. Teo trece cu vederea situația particulară de la acest moment și îți mută atenția spre o evaluare generală, pe ce se întâmplă de obicei. În acest fel evită să ofer un argument specific și potrivit.

De ce funcționează:

Din moment ce ceva se întâmplă des, nu avem un motiv bun să credem că se va întâmpla altfel, oamenii acționează conform personalității lor și rutinei.

Întrebări de problematizare:

1. Sunt părinții tăi fericiți în privința ta uneori?
2. Poți prezice tot ce fac și spun părinții tăi?
3. Te-au surprins vreodată părinții tăi?
4. Reacționează uneori oamenii în moduri ciudate?
5. Există vreun motiv ca ei să se enerveze pe ce ai făcut?
6. Tinzi să exagerezi?
7. Este posibil să fie o persoană mereu nervoasă?

Este aproape același lucru (Schimbarea sensului)

Carmen: Nu are toată lumea dreptul să-și exprime opinia?

Maria: Sigur, fiecare poate să creadă ce vrea.

Probleme:

1. Argumentul schimbă sensul de la ”a exprima” la ”a gândi”. Chiar dacă ideile sunt apropiate, dacă cineva poate să gândească orice vrea, ar putea să nu aibă dreptul să o exprime.
2. Pare că Maria este preocupată cu libertatea personală și ignoră faptul că dreptul de a exprima este mai degrabă o problemă socială și morală.

Întrebări de problematizare:

1. Sunt ”a gândi” și ”a vorbi” echivalente?
2. Au toate gândurile aceeași valoare?
3. Este folositor să evităm să ne gândim la anumite idei?
4. Este bine să știm să ne abținem de la a vorbi uneori?
5. Ar trebui să avem dreptul să spunem orice ne trece prin cap?
6. Ar putea ceilalți să fie răniți daca spunem tot ce ne trece prin cap?
7. Ai vrea ca ceilalți să-ți spună cum te judecă?