Compasiunea de sine – baza echilibrului emoțional (II)

Strategii de redobândire a compasiunii de sine

După cum scriam într-un articol precedent, compasiunea de sine este “o calitate personală care ne permite să ne prețuim pe noi înșine și să ne tratăm cu blândețe pentru pur și simplul fapt că suntem oameni.”  Ne este dificil de multe ori să avem compasiune pentru propria persoană deoarece există o concepție generală negativă despre aceasta, fiind adesea confundată în mod eronat cu egocentrismul sau auto-indulgența. Cu toate că la nivelul normelor sociale suntem presați să fim “duri cu noi înșine, dar blânzi cu ceilalți”, cele mai bune rezultate le dă adoptarea unei atitudini blânde atât față de alte persoane, cât și față de noi înșine.

Marea întrebare este însă: Cum putem învăța să ne iertăm atunci când greșim, să nu ne mai autoflagelăm emoțional, și să nu ne mai învinovățim la nesfârșit pentru un eșec sau o respingere suferită? Cum putem schimba din rădăcini ceva ce poate ni s-a indus din copilărie de către părinți, iar mai apoi de profesori sau șefi? Ce putem face după ani sau zeci de ani de viață în care dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut, noi înșine am fost cei mai mari critici ai noștri?

Înainte de toate este nevoie să înțelegem ce importanță majoră are compasiunea de sine: este ingredientul de bază al încrederii sociale, reduce drastic depresia și anxietatea. Odată ce am conștientizat că nu putem duce o viață fericită trăind cu un sine care se ne tot critică și pedepsește, e momentul să decidem că vrem să facem o schimbare, vrem să învățăm să ne tratăm cu blândețe și înțelegere. Mai apoi, putem face apel la diverse mijloace, cum sunt cele ale lui  Kirstin Neff prezentate mai jos.

În primul rând, menționăm că întocmai precum orice altă ființă vie de pe această planetă, și omul prezintă ceea ce se numește rezistență la schimbare. Asta înseamnă că la început, orice gest nou pe care îl facem poate să ne pară forțat, artificial. Avem nevoie de timp ca anumite obiceiuri să devină firești. Să nu uităm că până și folositul tacâmurilor a fost cândva o noutate pentru noi :).

Așadar, cum putem să dezvoltăm compasiune față de sine?

1. Gândește-te cum ai trata pe altcineva –  Țineți minte exercițiul din articolul trecut? Cum ne-am comporta cu o persoană dragă nouă care tocmai a suferit un eșec sau o respingere? Ce i-am spune?

2. Fii atent la cum vorbești cu tine însăți – Putem fi atât de obișnuiți cu a ne critica încât nici nu ne mai dăm seama când o facem. E benefic să acordăm atenție cuvintelor pe care le folosim atunci când vorbim cu noi înșine. De ce să ne vorbim mai urât nouă înșine decât o facem cu cei dragi?
3. Consolează-te cu un gest fizic – Gesturile fizice blânde au un efect imediat asupra corpului nostru, activându-ne sistemul de consolare. Spre exemplu e suficient să ne prindem de mână, sau să punem mâna peste inimă pentru a simți instant puțin mai bine.
4. Memorează un set de fraze pline de compasiune – De fiecare dată când ne trezim spunându-ne “Sunt oribil”, ajută să avem câteva fraze pregătite. E bine să alegem afirmații care chiar ni se potrivesc. Neff ne dă exemplu urmatoarele cuvinte folosite de ea însăși:
   
   Acesta este un moment de suferință.
   Suferința este parte din viață.
   Pot să fiu blând cu mine în acest moment?
   Pot să-mi arăt compasiunea de care am nevoie?

5. Practică meditația ghidată –  Meditația ne ajută să ne reantrenăm creierul. Neff susține că în acest fel gesturile care exprimă compasiune de sine și cele care ne liniștesc devin mai naturale.

Deși aceste sugestii ne pot părea puțin nefirești, vom vedea că odată depășit primul hop, vom descoperi în compasiunea de sine o plăcută eliberare și stare de bine, starea pe care o avem atunci când ne simțim iubiți de către cineva, doar că de data aceasta acel cineva suntem noi înșine. 🙂

Cu toții merităm să avem în noi înșine un aliat de nădejde, un partener care ne acceptă necondiționat. Și chiar dacă uneori avem nevoie să cerem și să primim ajutor din exterior, adevăratul ajutor este doar acela care, în final, ne reorientează spre noi și spre puterea noastră interioară de a ne ierta, accepta și iubi așa cum suntem.