“Un copac cu flori/ Un copac cu flori/ Pentru cei îndrăgostiți…”
răsuna undeva în amintirile-mi prăfuite melodia preferată din copilărie. Puțin mai încolo, faimoșii Beatles-i îmi dau energie să mă urnesc spre școală dis de dimineață, iar într-o altă cutiuță se aud roacele insuportabile (pentru maica-mea) care mă ajută să-mi defulez furia adolescentină. Oare? M-am tot întrebat care sunt efectele muzicii asupra stării de spirit, așa că astăzi am făcut un mic research.
Bănuiesc că ai citit deja despre celebra și recenta cercetare care demonstrează că nu suntem nesimțiți! Toate emoțiile le simțim undeva la nivelul corpului, mai mult, fiecare are o localizare specifică și universal valabilă.
“Incapacitatea de a te opri să mai gândești este o boală groaznică (…)” spune Eckhart Tolle.
Gândurile nu ne dau pace, mintea ne controlează, suntem absorbiți de gaura neagră a emoțiilor sau, într-un limbaj mai comun, suntem afectați de stres. Stresul este o trăire subiectivă și reprezintă modul în care evaluăm realitatea. Rezistența la stres este dată de mecanismele folosite de noi pentru a interpreta și a gestiona provocările care apar pe parcursul vieții.
“Timpul este o iluzie care ne face sa gâfâim.” Yann Martel
Există două momente în an care mă fac să mă gândesc la trecerea timpului. Sărbătorile de iarnă și ziua mea. (Norocoși cei pentru care cele două coincid.) Cu toate că nu dau prea mare importanță Crăciunului și Revelionului, se ivesc mereu semne care-mi arată că mi s-a mai scurs un an din viață. Și mă neliniștesc teribil.
Iarna asta am observat că sunt mai conservatoare. Și m-am speriat. Cică e o caracteristică ce se dezvoltă odată cu vârsta. Cu cât creștem “mai mari” cu atât se micșorează zona noastră de confort. Adică avem chef să facem doar lucruri pe care le știm, care sunt confortabile, care nu presupun să ne adaptăm la ceva nou. Si cu cât experimentam mai puține lucruri noi, cu atât învățam mai puțin. Iar atunci când știm mai puține, suntem mai manipulabili.
Noi, psihologii, știm niște șmecherii. Știm să păcălim mintea altora, dar cel mai des o păcălim pe a noastră. Știu, parcă sună a minciună, ipocrizie sau duplicitate. Paradoxal însă, poate fi vorba de psihoterapie.
Există două experimente foarte bune care susțin “deghizările” în scopul transformării personale despre care cred că merită să vă povestesc astăzi.
“De ce trebuie tot timpul să facem ce spun femeile?!” se întreba un amic cu disperare.
Ne implicăm în relațiile de iubire crezând că vom deveni mai fericiți și că-l vom face pe celălalt mai fericit. Ne așteptăm mereu să ne fie satisfăcute nevoi, dorințe, capricii și satisfacem la rândul nostru la nesfârșit.
Atunci când medităm ne ascultăm pe noi înșine. Și este zgomot. Gânduri care vin năvală, unele rămân și ne obsedează, altele ne sperie sau ne frustrează. Ne simțim încarcerați în propriul corp care ne dă și el bătăi de cap.
Odată ajunși la locul de muncă, nu ne lasăm inima și mintea pe preșul de la ușă. Din păcate, pentru că experiența subiectivă de la muncă este rar exprimată în organizațiile moderne, este foarte ușor pentru manageri să pretindă că gândurile și trăirile subiective ale angajaților nu contează. Psihologia pozitivă în organizații ne învață cum să facem altfel și să ne fie tutror mai bine.
Bazate pe cercetări serioase și testări repetate, Anglia a pornit un proiect de educație la nivel național numit “Action for Happiness”. În weekend am avut ocazia să o cunosc pe Vanessa King, coordonatoarea programului de psihologie pozitivă și să aflu care sunt cele 10 principii (sau chei) ale fericirii din perspectiva englezilor. Poate că nu s-or potrivi ele perfect și pentru zăvoarele noastre, dar eu zic că merită încercate.
